FULGY vorbește într-un interviu exclusiv: „E foarte ușor să mă enervez, să fac o faptă și să ajung la pușcărie”

FULGY vorbește într-un interviu exclusiv: „E foarte ușor să mă enervez, să fac o faptă și să ajung la pușcărie”
| Foto: wowbiz.ro

Fulgy, băiatul Clejanilor este cel mai controversat personaj monden. Recent ieșit de la psihiatrie, Fulgy a oferit un intrviu exclusiv despre viața sa. 

Fulgy al Clejanilor, pe numele lui adevărat Dan Constantin Fulgeraș Manole, a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK, despre problemele lui, despre muzică, despre banii pe care îi câștigă și cum îi face, și, într-un moment de sinceritate, a spus și ceea ce își dorește, cu adevărat de la viață.

Fulgy al Clejanilor pare să fi conștientizat că are niște probleme, ba chiar explică care sunt acestea, menționând că ar face orice pentru a se îndrepta.

”Mi-am schimbat stilul de viață foarte tare. Acum mă duc la antrenament, am x-body, cu fiarele nu pot să încep acum, trebuie să le iau ușor. Luni am antrenament, marți piscină, antrenament, miercuri călărie, joi relaxare, în parc, vineri la fel”, spune Fulgy, pentru FANATIK.

Mai mult, precizează el, începând de astăzi, lucrurile s-au schimbat radical în viața lui și în ceea ce privește relaționarea sa cu familia.

”Am 4 bodyguarzi, care sunt tot timpul cu mine, mașină în față, mașină în spate, pentru protecție… Tata e fericit, mama e fericită, eu sunt fericit, Marga e fericită. Vorbesc în numele familiei mele acum: nu ne interesează de alți oameni decât de noi. Cine e în filmul cu noi, ne iubește, ne respectă… Cine nu e în film cu noi să plece din viața noastră. Eu vreau doar lucruri frumoase în viața mea. Că e foarte ușor să mă enervez și să fac o faptă și să mă duc la pușcărie. Eu vreau respect, eu nu am nevoie de nimic și de nimeni. Să nu mă supere nimeni pentru că sunt în stare de orice”, explică Fulgy.

Când vine vorba de muzică, recunoaște Fulgy, lucrurile pentru el sunt destul de clare, singura sa dorință fiind ca muzica pe care o face el să fie una de calitate, una care să rămână în memoria oamenilor.

”Vreau să fac muzică de calitate, nu trapanele, nu prostiile astea pe care le vând oamenii care nu știu să cânte… Moft music va fi muzică de calitate, de la muzică clasică, la manele turcești. Am puterea și cunoștințele de a face asta”, a mai spus Fulgy

Ba chiar, recunoaște el, acum este pregătit să cânte orice, alături de orice artist de la noi din țară. ”Eu pot cânta orice, de la muzică clasică, muzică contemporană, manele. L-am refuzat pe Florin Salam la 13 ani pentru că am zis că nu știu să cânt cu vocea. Dar a trecut timpul și acum știu să când și cu vocea. Florin Salam, dacă vreau, este nașul meu. E cel mai mișto om de pe pământul ăsta și sunt fanul lui numărul 1. Cred că m-ar ajuta la orice oră, dacă aș cere, dar eu nu prea sunt genul. Eu nici o poză nu am făcut cu el, ca să nu îl deranjez”, mai spune Fulgy.

”Am făcut bani dintr-un program pe care nici nu l-am plătit, e un trial version. La mine e simplu, stau 5 minute, mă gândesc, fac o piesă, și o vând cuiva cu 2.500 – 5.000 de euro. Și se adună, se adună până când strângi o anumită sumă de bani. Eu nu sunt milionar de acum, nou… Eu sunt milionar de când m-am născut. Mama, dacă vrea, ia un milion de euro dacă zice `pâs` la nuntă. Acum sunt milionar pe spatele meu, normal”, explică, pentru FANATIK, Fulgy al Clejanilor.

Mai mult, a precizat el, succesul pe care susține că îl are este obținut foarte ușor, fără efort, spunând că inspirația pe care o are când vine vorba de muzică este uriașă.

”Eu am vândut piese la oamenii mei, o să auziți de ei pe canalul meu de youtube. Am vorbit cu Tzanca Uraganu, am vorbit cu Biju, cu Elis Armeanca, am vorbit cu Marinică Nămol, am vorbit cu mama mea, cu tatăl meu, de piese… Iar eu, pentru 5 minute, pentru că atât durează să fac o piesă la mine, iau 5.000 de euro pentru că toată lumea vrea hituri. Asta e principala mea sursă de venit. Dar mai am și din reclame, din youtube”, a mai spus Fulgy.

Fulgy de la Clejani nu mai vrea să audă de… Taraful de la Clejani
”Dacă aș vrea aș face bani și de la nunți, cu Taraful de la Clejani, care cer sume mari. Dar nu am mai fost cu taraful pentru că nu mă mai reprezintă trecutul și să mă bucur de prezent”, ne-a spus, în exclusivitate, Fulgy.

În altă ordine de idei, anunță el, este decis ca, în curând, să revină în forță pe partea de emisiuni online, alături de nume grele din toate domeniile.

”Dacă rămân în țară, reîncepe Moft TV, cu invitați de la Mircea Nebunu la Viorica de la Clejani. Dacă nu mai fac, înseamnă că am plecat în vacanță. Am nevoie de relaxare. Pe mine mă înjură toată lumea și eu răspund la toată lumea și mă încarc negativ… Am lansat o piesă acum… Am făcut-o scurtă pentru că e o strategie de marketing. Două minute merită lumea să mă asculte pe mine. Dacă mai era și Florin Salam sau Tzanca, poate o făceam mai lungă”, a mai spus Fulgy, pentru FANATIK.

Comenteaza