După românca ucisă de rechin.... Dan Negru trece prin aceleași momente: „Panica asta nu face..”
Dan Negru a vorbit despre tragedia care a înfricoșat întreaga țară, imediat după ce a decis să plece și el în vacanță în Egipt.
La începutul lunii iulie, o dublă tragedie s-a petrecut într-una dintre cele mai populare stațiuni din Egipt, Hurghada. Două turiste, una de origine austriacă și o româncă au fost sfâșiate de un rechin, după ce au intrat să înoate în apele Mării Roșii.
Chiar dacă cele două au respectat toate măsurile și nu s-au aventurat în larg, prădătorul marin s-a apropiat mai mult decât este normal de mal și le-a ucis pe amândouă.
În timp ce unii români se gândesc de două ori înainte de a alege Egiptul ca destinație de vacanță, Dan Negru nu și-a făcut probleme în această privință. Prezentatorul TV spune nu se teme, ba chiar va continua să meargă în această destinație.
„Nu cad în plasa breaking news-urilor de panică. E vremea lor, știu. Referitor la subiectul cu rechinul, care a atacat un turist, e regretabil că s-a întâmplat o nenorocire. Dar eu nu cred că panica asta face bine cuiva. N-o să mai merg în Egipt de frica rechinilor, doar când o să văd rechini atacând oamenii la mall în Hurghada”, a explicat Dan Negru pentru Fanatik.ro .
Prezentatorul TV a mai precizat că nu este genul de turist care să stea într-un resort, unde are plaja în față și mâncare la discreție, însă o face de dragul copiilor săi. Dan Negru spune că Egiptul ascunde multe alte frumuseți decât cele care sunt prezentate pe pliantele pentru turiști.
„Nu-mi place Egiptul turistic, de resort, merg acolo de dragul copiilor mei, dar nu sunt un turist de resort. Îmi plac cartierele mărginașe din Cairo, unde viața e diferită de tot ce vezi în pliante turistice.
Am văzut Cairo la un an după Revoltă Arabă, și îmi amintesc că eu și soția mea eram printre puțini turiști din oraș. Îmi place Egiptul care nu e arătat turiștilor”, a mai spus prezentatorul TV pentru sursa menționată anterior, potrivit wowbiz.ro.