Burlacul și câștigătoarea emisiunii nu mai sunt împreună. Andy a dezvăluit adevăratul motiv al despărțirii

Burlacul și câștigătoarea emisiunii nu mai sunt împreună. Andy a dezvăluit adevăratul motiv al despărțirii

Burlacul Andi Constantin și Ana Bene nu mai sunt împreună. Cei doi s-au despărțit la foarte scurt timp de la încheierea emisiunii.

Burlacul Andi Constantin și Ana Bene s-au despărțit la scurt timp după ce aceștia și-au dat o șansă, tânăra din Cluj fiind cea care a reușit să îi câștige inima bărbatului în finală.

Fosta ispită masculină de la Insula iubirii a cunoscut 25 de fete. Se pare că niciuna dintre acestea nu a fost pe placul lui.

După săptămâni întregi de tatonări și discuții cu femeile care s-au înscris în emisiune pentru a-l cunoaște, Andi a rămas tot burlac.

În marea finală care a fost difuzată pe 1 iulie la Antena 1, Simona, Ana și Melissa au făcut ultimele eforturi pentru a-l cuceri pe bărbat.

Melissa a fost prima eliminată, iar apoi a urmat Simona. Tânăra de care Andi s-a simțit destul de aproape a fost dată la o parte pentru Ana Bene.

Acesta i-a spus, de altfel, clujencei, că nu simte iubire pentru ea, dar că vrea să îi acorde o șansă să o cunoască mai bine. Cea care a fost pusă să aleagă a fost chiar Ana.

Trebuie precizat că finala emisiunii a fost înregistrată în urmă cu mai mult timp înainte de difuzarea ei pe micul ecran. Așa cum s-a zvonit pe rețelele de socializare, cei doi nu au rezistat mult timp împreună.

Andi are, totuși, numai cuvinte de laudă la adresa Anei. Acesta a mărturisit că cei doi au rămas prieteni foarte buni.

„Ana e o femeie puternică. E o persoană foarte dragă mie, o persoană de încredere. Un om pe care îl admir. Relația noastră este acum una de prietenie, bazată pe sentimente sincere.

Avem și vom avea întotdeauna o conexiune reală pe care o voi prețui foarte mult. Consider că suntem două persoane mature. Întelegem că, deși ne asemănăm din foarte multe puncte de vedere, acest lucru nu garantează succesul într-o relație”, a declarat Andi Constantin pentru Antena 1.

Chiar dacă nu a reușit să fie aleasa inimii lui Andi, Ana nu regretă nicio clipă participarea la acest reality-show. Tânăra a declarat pentru același post de televiziune că experiența a fost de bun augur pentru ea.

Fiecare a avut ceva de învățat din ceea ce au trăit și au ieșit mai câștigați din punct de vedere spiritual, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza