Loredana Atănăsoaie, supusă unor expertize psihiatrice. Ce au aflat medicii despre criminala din Mangalia
Loredana Atănăsoaie va fi supusă unor expertize psihiatrice, pentru a stabili dacă a avut discernământ în momentul în care și-a ucis prietena sau nu.
În decursul zilei de azi, 17 august, Loredana Atănăsoaie va fi supusă unei expertize psihiatrice pentru a vedea dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care și-a ucis cea mai bună prietenă din copilărie.
Tânăra în vârstă de 18 ani va fi dusă în fața unei comisii aflate la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize psihiatrică. Criminala care și-a ucis prietena va sta de vorbă cu specialiștii și le va spune cu exactitate tot ce s-a întâmplat în acel moment cutremurător.
Pe parcursul zilei de mâine se va afla și ce a dus la comiterea crimei odioase. Zilele trecute, un specialist a declarat că Loredana Atănăsoaie a apelat la alte metode și s-a uitat în ochii victimei înainte de a o ucide. Apărătorii fetei susțin că acest lucru nu s-a întâmplat. Ei au comunicat că în camera de hotel era întuneric în momentul în care s-a petrecut crima, iar cele două fete ar fi avut contact fizic, înainte de a comite fapta.
Loredana Atănăsoaie este cap de listă într-o petiție făcută în mediul online. Mai mulți internauți revoltați pe situația tragică de la Mangalia cer pedeapsa capitală pentru criminală. Ei consideră că legile din România sunt mult prea blânde, astfel că nu există pedepasa cu moartea, cum este în alte state și se aplică pentru diferite cazuri. Moartea Alinei nu ar trebui să rămână nepedepsită, conform petiției și își doresc ca autoritățile să ia cea mai bună decizie în ceea ce privește cazul înfiorător, potrivit spynews.ro.