Informații BOMBĂ! Cine este bărbatul cu care a fugit Udrea din România

Informații BOMBĂ! Cine este bărbatul cu care a fugit Udrea din România

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, după ce încerca să fugă din România, prin Vama Giurgiu.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.

În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit unor surse, Udrea ar fi fost prinsă în timp ce încerca să treacă granița către Grecia, pe la vama Kulata – Promachonas.

Aceasta a fost o operațiune-record a Poliției Române, Elena Udrea fiind prinsă în două ore și jumătate de la momentul semnării mandatului european de arestare (semnat la ora 15:30).

Potrivit unor surse judiciare, șoferul care a dus-o pe Elena Udrea spre granița Bulgariei cu Grecia nu va avea probleme cu legea, dat fiind faptul că în momentul ieșirii din țară, fostul ministru nu avea nicio interdicție de părăsire a teritoriului României. Bărbatul misterios, în vârstă de 49 de ani, alături de care Udrea a părăsit România este, se pare, șoferul ei personal.

Mașina în care se aflau Elena Udrea și șoferul Vasile A. a fost oprită de oamenii legii la Kulata, la mai puțin de 2 ore și jumătate de la emiterea mandatului de urmărire generală. Surse din poliție au declarat că misiunea oamenilor legii a fost ușurată de faptul că fostul ministru nu și-a închis telefonul mobil în momentul în care a decis să părăsească țara, potrivit gândul.ro.

Comenteaza