Când va înceta Vladimir Putin războiul?! Declarații dure ale președintelui Rusiei

Când va înceta Vladimir Putin războiul?! Declarații dure ale președintelui Rusiei

Vladimir Putin a spus care sunt condițiile în care războiul dintre Rusia și Ucraina să se încheie cât mai curând.

Toată lumea așteaptă pacea între Rusia și Ucraina, după ce în urmă cu șase zile s-a pornit războiul.

Ucraina e în teroare de șase zile, din momentul în care armata rusă a pătruns pe teritoriul ucrainean și a făcut dezastru. Toată lumea speră ca acest atac să se încheie cât mai repede, însă Vladimir Putin are condiții dure.

El e precizat din nou care sunt aceste condiții prin care va pune stop războiului cu Ucraina. Liderul rus a afirmat că Ucraina trebuie să recunoască regiunile separatiste din estul țării, iar totodată, să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Crimeei.

Luni au avut loc primele negocieri între delegația rusă și cea ucraineană, însă s-a încheiat fără vreun progres, urmând ca miercuri să aibă loc o nouă rundă de negocieri.

Un dezastru pentru omenire ar putea avea loc dacă Vladimir Putin va ordona atacul cu bomba nucleară. Liderul rus a ordonat intrarea în alertă de luptă în ceea ce privește forțele nucleare.

Acest lucru ar reprezenta o catastrofă pentru Ucraina, dar și pentru țările vecine, însă va avea efecte uriașe asupra întregii planete. AICI găsești un material despre ce trebuie să conțină kit-ul de supraviețuire în caz de atac nuclear și ce trebuie să faci după un astfel de atac, potrivit spynews.ro.

Comenteaza