Un sarcofag de copil din epoca romană a fost găsit sub un Bulevard din România. Cât valoarează comoara

Un sarcofag de copil din epoca romană a fost găsit sub un Bulevard din România. Cât valoarează comoara
| Foto: observatornews.ro

Mai mulți muncitori din Cluj-Napoca, care lucrau la modernizarea unei străzi, au găsit în pământ un sarcofag de copil care datează din Epoca Romană.

Greu de peste o tonă, acesta va fi dus la Muzeul de Istorie a Transilvaniei pentru a fi analizat.

Sarcofagul a fost descoperit în timpul unor săpături facute de muncitorii din Sri Lanka, angajati de firma care se ocupă de modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca.

Bărbatul care lucra pe excavator și-a dat seama că a lovit un obiect dur, așa că a oprit săpăturile. Când au văzut că au dat peste un vestigiu, muncitorii au alertat imediat autoritățile.

Chaminda Hettiarachchi, muncitor: Este pentru prima oară când văd așa ceva. Noi săpam cu excavatorul și l-am văzut dintr-o dată, adânc în pământ. I-am chemat pe specialiști și acum îl curățăm cu grijă.

De obicei, toate săpaturile mai ample din oraş sunt supravegheate şi de o echipă de arheologi, tocmai pentru că din punct de vedere istoric, pământul de sub centrul Clujului este o adevarată comoară. Potrivit specialiştilor, sarcofagul ar fi aparținut unei familii înstărite.

Adrian Ursuţiu, arheolog: Avem un sarcofag, practic un mormânt de piatră, după dimensiunea copil. E din epoca romană, e parte dintr-o necropolă probabil, e puțin probabil să fie izolat.

Nu departe de locul în care a fost găsit sarcofagul copilului, au fost descoperite şi mai multe fragmente din vase ceramice din Epoca Romană.

Teodor Taloş, arheolog: In cariera mea scurtă de 10 ani, e prima dată când particip la excavarea unui astfel de sarcofag. Cu siguranță nu e o descoperire frecventă.

După ce va fi curățat, sarcofagul va fi dus şi analizat de specialişti la Muzeul de Istorie. Şi transportul va fi dificil, pentru că întreg mormântul cântăreşte peste o tonă, potrivit observatornews.ro

Comenteaza