Monica Gabor răbufnește! Scrisoarea pentru presă în scandalul cu Irinel Columbeanu. Adevărata poveste: "Poate până la urmă reușește să mă omoare"
La scurt timp după despărțirea de Irinel Columbeanu, Monica Gabor a decis să plece în Statele Unite, lăsându-și fiica în țară.
În momentul în care a fost acuzată că și-a abandonat fiica, fosta soţie a lui Irinel Columeanu a trimis o scrisoare presei explicând că are nevoie de bani pentru a-şi creşte fiica şi acesta a fost motivul pentru care a acceptat un contract atât de departe de România.
În momentul în care a luat decizia să plece în America, Monica Gabor a lăsat-o pe fiica ei și a lui Irinel Columbeanu în grija mătușii sale, Ramona Gabor. În acel moment, cel care pe atunci era un potent om de afaceri, a intentat plângeri la poliție și a început o luptă pentru custodia fiicei sale.
Ulterior, după ce în presă i-au fost aduse mai multe acuzații, multe dintre ele care spuneau că și-a abandonat fiica, Monica Gabor a trimis o scrisoare deschisă presei.
"Sunt Monica, deși mi-am dorit și îmi doresc ca acest divorț să fi fost și să fie foarte discret, și de aceea încă de la începutul acestui proces nu am făcut nicio declarație, acum cred că trebuie să înțelegeți adevărata poveste din spatele poveștii.
Irinel Columbeanu este omul de care m-am îndrăgostit, cu care m-am căsătorit din dragoste, de foarte tânără, și al cărui copil l-am născut din toată dragostea.
Astăzi, totul s-a schimbat, pentru că acesta m-a dezamăgit. M-a rănit iremediabil şi continuă să o facă şi în prezent. Nu pot să mai tac pentru că el mă poate răni şi mai mult şi, poate, până la urmă, reuşeşte să mă omoare.
Irina mi-a fost încredinţată mie şi bineînteles că trebuie să am grijă de ea. Din acest motiv voi face în continuare tot ce este nevoie pentru a-i oferi o viaţă cât mai liniştită lipsită de griji de orice fel. Eu trebuie să continui să lucrez.
Am nevoie de bani pentru ca să pot să am grijă de fetiţa mea şi de mine. Nu am altă posibilitate în acest moment. A trebuit să accept acest job departe de ţară pentru că vreau să strâng banii necesari ca fetiţa mea să aibă o casă într-o zonă sigură, să aibă o viaţă normală.
Pentru toate aceste lucruri am nevoie de bani. Deci trebuie să muncesc. Grădiniţa, apartamentul, hăinuţele jucăriile, totul costă bani. Toate acesta şi multe altele sunt datoria mea să i le ofer şi o voi face întotdeauna. Indiferent de sacrificiile pe care trebuie să le fac.
Oare o mamă ar trebui sa fie judecată pentru că munceşte pentru a-i putea oferi copilului ei cele necesare? Fetiţa mea merită tot ce-i mai bun pe lume. Vreau sa-i ofer o educatie şi o viaţă pe care orice mamă şi-ar dori să o aibă copilul ei.
Dacă i-ar păsa de Irina nu ar putea să o rănească pe propria ei mamă. Poate nimeni nu crede că mi-a luat toţi banii munciţi de mine, că i-a transferat pur şi simplu în contul lui, că mi-a luat casa, maşina. Toate acestea au fost munca mea, nu i-a păsat că m-a lăsat la propriu, pe stradă.
În mijlocul nopţii a trebuit să plec pentru că un ordin judecatoresc mi-a fost lipit pe uşa spunându-mi-se că nu am dreptul să locuiesc în casa în care am crescut-o pe fetiţa noastră. A făcut tot şi face în continuare tot ce-i stă în putinţă să mă desfiinţeze, să mă sfâşie. Doreşte să atragă asupra mea oprobiul public, denigrandu-mă şi inventând atât de multe poveşti despre mine.
Uită că sunt mama copilului lui, uită că înainte de toate noi trebuie să rămânem părinţii acestui copil. Acum Irinuca este mică şi nu înţelege dar poate într-o zi va afla că tatăl ei a făcut tot ce i-a stat în putinţa s-o distrugă pe mama ei.
Da, este dureros că nu putem să stam tot timpul împreună, însă mă voi întoarce lângă ea foarte curând. Este dureros că la aceste sacrificii să se mai adauge şi problemele şi piedicile pe care vrea să mi le pună propriul ei tată astfel încât să demonstreze avantajele materiale pe care le are. Sunt o femeie normală, nu sunt la fel de puternică precum este el.
Nu am nici banii nici relaţiile necesare pentru a putea să lupt la acestă categorie din care face parte un om de afaceri influent. Cu toate acestea eu îl vreau în continuare în viaţa fetiţei noastre. Irina are dreptul să aibă şi mama, şi tată. O iubesc prea mult ca să o privez de acest fapt. Cu respect, Monica”, a fost scrisoarea Monicăi, potrivit spynews.ro.