Fostul preot Cristian Pomohaci are probleme cu legea. Care e motivul pentru care a ajuns la tribunal

Fostul preot Cristian Pomohaci are probleme cu legea. Care e motivul pentru care a ajuns la tribunal

Fostul preot a fost chemat în fața judecătorilor care vor să-i suspende permisul de conducere timp de 90 de zile.

Procesul de judecată urmează să aibă loc în cursul lunii viitoare, la Tribunalul Bistrița Năsăud. Interpretul de muzică populară a fost amendat anul trecut și i s-a suspendat permisul, dar a contestat sancțiunea contravențională și a câștigat.

Cu toate astea, polițiștii sunt convinși că bărbatul este un pericol pentru ceilalți participanți în trafic, așa că au atacat hotărârea din urmă, iar primul termen va avea loc luna viitoare, potrivit playtech.ro.

„Admite plângerea contravenţională formulată de petentul P.C.D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. BN. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBNX, nr. 0193408, încheiat la data de 17.06.2020.

Înlătură sancţiunile aplicate prin procesul-verbal anulat, respectiv sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 1.305 lei şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistrița”

Hotărârea Poliției Române

Fostul preot s-a judecat și cu oamenii legii din Tulcea, dar judecătorii i-au respins cererea cu argumentul că este nefondată: „Respinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul POMOHACI CRISTIAN DORIN în contradictoriu cu intimatul IPJ TULCEA-SERVICIUL RUTIER.

Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PTLX, nr.046137, încheiat la data de 31.05.2017 de IPJ Tulcea-Serviciul Rutier, ca fiind legal şi temeinic”, au arătat judecătorii.

Amintim că artistului i-a fost interzis să mai slujească Biserica în urma scandalului uriaș în care acesta a încercat să profite de câțiva băieți. Cu toate astea, chiar și acum mai există unii credincioși care frecventau biserica unde el predica ce doresc să ia legătura cu el pentru învățăminte.

Fosta impresată a acestuia a declarat că și acum stă de vorbă cu oamenii la el acasă, acolo unde și-a făcut un fel de lăcaș improvizat. Oamenii se strâng acolo în zilele de joi și vineri special pentru a-l asculta pe controversatul interpret de muzică populară.

„Pe lângă asta face și rugăciuni pentru ei pentru că oamenii îi cer asta. Din câte știu nu spovedește oamenii doar stă de vorbă cu ei și atât. Am fost la el acum 2/3 luni și am stat de vorbă cu el. Nu slujește în veșminte preotești. El își desfășoară activitatea în casa băiatului său, Marius, casă care este fix lângă Biserica din comună”

Mariana Mirea, fosta impresară

Comenteaza