Culiţă Sterp, declaraţii BOMBĂ după scandalul de la Madrid! Ce ar fi vrut să-i facă femeia care l-a chemat la botez

Culiţă Sterp, declaraţii BOMBĂ după scandalul de la Madrid! Ce ar fi vrut să-i facă femeia care l-a chemat la botez

Culiță Sterp a oferit primele declarații oficiale despre scandalul de la cântarea pe care a avut-o la Madrid.

Invitat în cadrul unei emisiuni TV, Culiță a dezvăluit cum au stat, de fapt, lucrurile la petrecerea din Madrid, acolo unde s-a confruntat cu o situație neprevăzută. Cântărețul este de părere că doamna Mihaela ar fi vrut un fel de exclusivitate din partea acestuia și nu a acceptat sub nicio formă ca formația lui să presteze la un alt eveniment, chiar dacă aceștia se aflau în pauză.

Reamintim că, weekendul acesta, Culiță a fost invitat la Madrid, acolo unde a cântat la un botez, iar în timpul unei pauze dintre programe, alături de formația lui, a mers la o altă petrecere din aceeași clădire, moment în care ”femeia în verde” a avut o ieșire nervoasă și a intervenit în timpul recitalului, a luat microfonul unui muzician, l-a aruncat pe jos, a amenințat, după care s-a făcut nevăzută.

„Doamna ar fi vrut să mă cumpere pentru ea, să mă cumpere cu totul. Atunci ar fi trebuit să-mi cumpere și timpul liber, așa ar fi trebuit dacă ar fi vrut să cânt doar pentru ea.  Problema e că noi trebuia să mergem acolo de sâmbăta și ea a vrut să mergem de joi.

Și mi-am mai luat vinerea o cântare la un club acolo și era foarte nervoasă că am luat o cântare pe banii ei. E logic că dacă mă chemi doar pentru tine trebuie să plătești cazarea și biletele de avion pentru că așa ne-am înțeles, potrivit cancan.ro.

Comenteaza