Calvarul lui Liviu Vârciu continuă. Diagnosticul medicilor este crunt: ”Nu trece, orice aș face.”

Calvarul lui Liviu Vârciu continuă. Diagnosticul medicilor este crunt: ”Nu trece, orice aș face.”

Liviu Vârciu trece printr-o perioadă grea. De câteva săptămâni, vedeta TV se plimbă aproape zilnic, printre spitale, pentru analizele recomandate de medici.
 

”Sunt binișor, binișor…”, ne spune Liviu Vârciu cu o voce care, cu siguranță, îl contrazice. Apoi, recunoaște el, lucrurile nu sunt chiar atât de bune, situația lui medicală provocându-i, și la propriu, și la figurat, dureri de cap.

Liviu Vârciu, din nou la spital
După ce a fost plimbat între diferite laboratoare de analize, Liviu Vârciu a explicat, pentru FANATIK, ce se petrece cu el. Și, recunoaște vedeta TV, situația lui este complicată, mai ales că medicii încearcă și acum să se lămurească cu privire la problema lui.

”Nu știu, nici acum, ce am! Mai trebuie să fac și mâine niște analize, merg la Spitalul Militar din București”, a dezvăluit Liviu Vârciu cu o voce cam stinsă. Iar ceea ce îl deranjează este, în fapt, că niciun tratament pe care îl face nu dă rezultatele scontate.

”Nu trece, orice aș face, poate mă lămuresc cu analizele de mâine”, mai spune Liviu Vârciu cu obidă, perioada de când e bolnav fiind, de altfel, cea mai lungă pe care și-o poate aminti el.

În plus, ne-a mai dezvăluit cântărețul, actorul și prezentatorul TV, totul pare să fi pornit în momentul în care s-a îmbolnăvit cu COVID-19, Liviu Vârciu suferind de boala care a făcut și face și acum ravagii în întreaba lume acum aproape un an, chiar de Crăciunul trecut.

Liviu Vârciu a povestit că, după ce s-a vindecat de COVID-19 a rămas cu sechele, medicii descoperind că plămânii și ficatul i-ar fi fost afectate, chiar dacă forma bolii pe care a dezvoltat-o a fost una ușoară. Ba chiar, explica el, după analizele post-COVID, parametrii i-au ieșit nu tocmai favorabili, iar oboseala pe care o resimțea, la fiecare pas, îi dădea ”emoții”.

“Toate analizele pe care le-am făcut înainte de COVID-19, le-am făcut și după și totul a fost triplu. La ficat am avut probleme, mi-au dat să iau niște pastile. La plămâni au rămas niște punctulețe mici după ce am fost infectat”, spunea Liviu Vârciu de curând, la Xtra Night Show, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza