Ce se întâmplă cu persoanele care au suferit reacții grave la vaccin. Anunţul important făcut de OMS
Unele dintre persoanele care au suferit reacții grave la vaccinurile anti-COVID-19 primesc o veste bună de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Acestea vor avea parte de o alinare în urma efectelor adverse pe care le-au suferit după ce au fost imunizate împotriva coronavirusului.
Mai exact, OMS a anunțat că va începe un program prin care va unele dintre persoanele care au suferit reacții adverse la vaccinurile anti-COVID-19 vor primi compensații.
Este vorba despre oameni din 92 de țări sărace, imunizate prin intermediul platformei COVAX ce a fost creată de Organizația Mondială a Sănătății, alături de alte entități, pentru un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici.
“Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională”, a precizat Organizația Mondială a Sănătății, într-un comunicat de presă, precizând că pentru acest program de compensaţii a stabilit un acord cu societatea de asigurări Chubb Limited.
Astfel, OMS a clarificat că se vor oferi compensații acelor persoane din cele 92 de țări sărace care au suferit sau vor suferi efecte adverse grave după ce au primit sau vor primi vaccinuri anti-COVID-19 prin intermediul platformei COVAX, până la data de 30 iunie 2022. Astfel, acești oameni nu vor fi nevoiți să inițieze procese costisitoare.
Totuși, deocamdată, la cele aproximativ 208 milioane de doze vaccin anti-COVID-19 ce au fost administrate în mai multe ţări nu s-au raportat efecte adverse foarte grave.
S-a observat o reacţie adversă la pacienţi cu antecedente de alergii în rare cazuri. Concret, 4 sau 5 cazuri la un milion de persoane care au primit vaccinul Pfizer și 2 sau 3 cazuri la un milion de persoane care au fost imunizate cu serul de la Moderna, conform statisticilor realizate de Statele Unite ale Americii, potrivit impact.ro.