AUR va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis

AUR va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, formațiunea nou intrată în Parlament, anunță că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

George Simion se declară revoltat de intenția lui Klaus Iohannis de a-și numi propriul guvern, după ce a pierdut alegerile. 

„Mă uit către PSD și nu înțeleg de ce nu inițiază suspendarea președintelui. Dacă nu inițiază PSD-ul, o vom iniția noi. 

Un președinte trebuie să fie un mediator, nu trebuie să fie un competitor electoral. Dacă am fi fost prima sau a doua forță politică în România, cu siguranță am fi cerut suspendarea acestui președinte care nu este iubit de poporul român, după cum s-a văzut la vot. Poporul român i-a acordat președintelui Iohannis 25%”, a declarat liderul AUR, George Simion, pentru Antena 3. 

Potrivit antena3.ro, liderul AUR, George Simion, a declarat, luni, că formaţiunea sa nu va intra într-o coaliţie de guvernare şi că nu va vota în favoarea vreunuia dintre candidaţii vehiculaţi până în prezent pentru şefia noului cabinet.

Simion a arătat că rezultatele alegerilor de duminică arată că Alianţa pentru Unirea Românilor este a patra forţă politică parlamentară, cu peste 500.000 de votanţi, care va deţine între 11 şi 12 mandatele noului legislativ.

Comenteaza