Schimbare majoră la regulile pentru înmormântăile bolnavilor de COVID

Schimbare majoră la regulile pentru înmormântăile bolnavilor de COVID
| Foto: observatornews.ro

Ministrul Sănătății habar n-avea că victimele coronavirusului au fost îngropate fără haine, în saci.

După lungi insistențe din partea familiilor decedaţilor şi preoţilor, slujbele se vor putea oficia aşa cum cer obiceiurile.

Timp de aproape o lună de zile, reprezentanții cultelor religioase au insistat să discute cu ministrul Sănătății. Astăzi, în sfârșit, ușa li s-a deschis. Când a fost pus să dea lămuriri despre cea mai controversată prevedere a unui ordin de exact acum un an, Vlad Voiculescu a dat din colţ în colţ.

Vlad Voiculescu ministrul Sănătăţii: ”Cine este vinovat pentru că oamenii au fost înmormântaţi fără haine? Cei care nu au respectat legea. Cine? Cei care nu i-au îmbrăcat pe oameni”.

Adică firmele de pompe funebre, spune ministrul.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: ”A fost invocat un ordin de ministru, un protocol. Iertaţi-mă, dacă cineva invocă o minciună, trebuie să demonstreze altceva? Nu spune nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcaţi. Vă rog să citiţi ordinul de ministru, nu era specificat lucrul acesta”.

Zis și făcut.

Un jurnalist citește din ordinul de ministru: ”Aceste cadavre se igienizează dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare şi nici nu se îmbracă înainte de-a fi introduse în sac. Deci practic aţi fost informat greşit”.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: ”Bun, o să verific lucrul acesta”.

Deşi nu mai era nevoie de verificare, ministrului Sănătăţii i-au luat câteva ore să admită că a gafat. Ca în multe alte comunicări, pe Facebook: "Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 "se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac."

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că Vlad Voiculescu n-are, de fapt, nicio scuză. Trebuia să știe precis ce scrie în ordinul despre care se discutase de un an, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza