DOLIU în România! A murit un mare artist al țării... Virusul COVID-19 l-a răpus: „nu dorea încă să se ducă, încă avea planuri”
- Scris de U.S
- 01 Noi 2021, 12:45
- Actualitate
- Ascultă știrea
Gabriel Moșoianu, cel mai mare acrobat al României, inclus de trei în Cartea Recordurilor, s-a stins din viață.
Gabriel Moșoianu avea 87 de ani – împliniți pe 17 octombrie -, multe comorbidități, și a fost infectat cu COVID, ceea ce, din nefericire, i-a fost fatal, a declarat pentru GÂNDUL fiul maestrului.
Celebrul acrobat a susținut reprezentații în circuri de renume din 13 țări, printre care Rusia, Statele Unite ale Americii și Mongolia și a făcut parte din trupa de acrobați care a avut primul număr la deschiderea circului de stat – în 1954 – amplasat la vremea aceea pe locul unde acum se află Teatrul Național București.
Din cei 50 de ani de carieră în arena circului, aproape 40 au fost petrecuţi numai în străinătate, în turnee: China, Mongolia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Olanda, Italia, Israel, Germania, Franţa.
În fosta Uniune Sovietică, Gabriel Moșoianu a stat şapte ani, alţi cinci în Statele Unite, iar în America de Sud – în special în Brazilia – nu mai puţin de unsprezece.
Gabriel Moșoianu, fiul celui mai mare acrobat al României, a declarat, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, că familia nici nu poate ajunge la cimitir, la înmormântarea maestrului, fiind cu toții pozitivi.
Nici membrii familiei și nici maestrul Moșoianu nu fuseseră vaccinați, iar moartea marelui acrobat a survenit în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici. Dar, mai spune fiul maestrului Moșoianu, fostul acrobat a fost un luptător toată viața sa și, chiar dacă avea 87 de ani, își făcea planuri pentru viitor.
”Este o pierdere ireparabilă, din păcate. Și, având în vedere că suntem și noi pozitivi, în urma testului COVID, nu pot ajunge nici măcar la cimitir. A fost internat la Spitalul Județean Ilfov, a avut multe comorbidități. A fost un luptător toată viață, numai că acest COVID – noi nefiind vaccinați și nici el nu era vaccinat – i-a pus capac. L-a afectat foarte mult neurologic, iar medicii au făcut tot ce s-a putut, numai că nu l-au putut salva. A fost tratat cât se poate de bine dar, până la urmă, organele nu au mai rezistat. El nu dorea încă să se ducă, încă avea planuri. Va fi înmormântat, astăzi, la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Vor fi trei preoți, dar sicriul, având în vedere condițiile impuse de pandemie, nu va fi deschis”, ne-a declarat, cuprins de durere, fiul maestrului Moșoianu.