Ce salariu are un miner în România! Cât se câștigă pentru același job în Europa

Ce salariu are un miner în România! Cât se câștigă pentru același job în Europa
| Foto: citizensclimatelobby.org

Mai multe sute de oameni angajați la minele Lonea şi Livezeni s-au adunat la sediul Complexului Energetic Hunedoara unde și-au cerut drepturile restante.

Între timp, zeci de mineri s-au blocat în subteran și au amenințat cu greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate.

Aceștia au transmis că au ajuns într-o situația disperată în care trebuie să aleagă între mâncarea pentru copii și celelalte cheltuieli lunare ale unei case.

Minerii sunt nemulțumiți și de faptul că la București există bugetari care câștigă enorm doar din anumite sporuri, în timp ce salariile lor au rămas la fel de ani de zile.

Vă readucem aminte că în trecut minerii aveau și ei parte de salarii frumoase. Astfel, în anul 1986, salariul mediu net pe economie era de 2.855 lei. În aceeași perioadă, un miner ducea acasă lunar între 2.700 și 3.700 lei. Erau bani care asigurau traiul zilnic și acopereau munca grea pe care aceștia o făceau.

Revoluția a adus însă un adevărat dezastru în domeniu. Minerii au luat cu asalt Capitala la chemarea șefului de stat de atunci, după care Executivele, indiferent de culoarea lor politică, au început să taie salarii, să închidă mine și să trimită din ce în ce mai puțini bani â aceste zone.

Drept pentru care, în 2021, un miner câștigă puțin peste 2000 de lei. De altfel, în minerit, salariile sunt încadrate între 1.386 și 4.106 RON, dar ultimele sume sunt câștigate de directori și celelalte persoane aflate în funcții de conducere.

În comparație, lucrătorii din mină din alte țări par a fi privilegiați. De exemplu, în Germania pe lângă condițiile mult peste cele din România, un ortac ajunge să încaseze chiar și peste 3500 de euro în fiecare lună. În tot acest timp, salariul mediu se află în jurul a 2000 de euro pe lună în Germania.

Dacă ne raportăm la câștigurile unui miner din Statele Unite ale Americii atunci trebuie să știți că un muncitor de bază la minele de cărbune cu o experiență mai mică de 1 an se poate aștepta să câștige, cu tot cu sporuri, bonusuri și plăți suplimentare, 17,80 dolari pe oră, potrivit fanatik.ro.

Etichete
Comenteaza