Ștefania lui Speak, scandal în avion. Ce i s-a întâmplat vedetei: ”Angajați-vă!”

Ștefania lui Speak, scandal în avion. Ce i s-a întâmplat vedetei: ”Angajați-vă!”

Ștefania, logodnica lui Speak, a izbucnit pe rețelele de socializare după o întâmplare avută în avion.

De când are o frumoasă relație amoroasă cu Speak, Ștefania, pe lângă că era dansatoare, a devenit și cântăreață, artistul descoperind că are o voce uimitoare. Din acest motiv, programul ei a devenit cu timpul foarte încărcat, căci nu puține sunt evenimentele pe care este nevoită să le onoreze.

Însă, deși îi place să fie pe scenă, uneori, drumul până la admiratorii ei este pavat și cu diverse probleme. 

Pe contul personal de Instagram, acolo unde este extrem de conectată cu fanii ei, Ștefania a fost scoasă din sărite, după ce a fost la un pas de a nu mai ajunge la concertul de la Iași. Logodnica artistului a declarat că nu a fost lăsată să urce în avion. Aceasta a dezvăluit că a avut o întârziere de câteva minute, însă poarta de îmbarcare încă nu se închisese, dar, chiar și așa, ea nu a mai putut prinde zborul pentru care-și cumpărase deja bilet.

Astfel, pentru a nu rata concertul deja stabilit, Ștefania a trebuit să își cumpere un alt bilet și și-a asigurat admiratorii că va urca pe scenă în acea zi la Iași. 

Cu toate astea, chiar dacă situația a fost oarecum rezolvată, în cele din urmă, artista a avut un mesaj agresiv pentru compania aeriană. Artista le-a spus celor care dețin respectiva companie să își angajeze mai mult personal sau să aibă grijă ca cei aflați acum în funcție să știe cum să își facă treaba corespunzător, deoarece situația este complet inacceptabilă, a accentuat ea. Mai mult decât atât, totul ar fi fost și mai rău dacă nu mai exista sau nu mai prindea un alt zbor spre Iași. 

”Bună ziua! Să știți că încă ne vedem diseară în Iași, chiar dacă nu am fost lăsată să intru acum în avion și îl voi lua pe următorul. Angajați-vă niște oameni care să-și cunoască treaba sau măcar să o facă așa cum ar trebui, nu am fost lăsată să intru în avion și tot spuneau că s-a închis poarta, în condițiile în care eu aveam pe cineva care ajunsese cu 6-8 minute înaintea mea și îmi trimitea poze cu ce se întâmplă. Îmi spunea ea că nu s-a închis nicio poartă, iar ei (n.r angajații companiei) spuneau că deja sunt îmbarcați în avion. Persoana aceea îmi trimitea poze și îmi spunea că sunt la poartă, că încă așteaptă și rezolv să intru”, a povestit Cristina Ștefania pe InstaStory, potrivit kfetele.ro.

Comenteaza