JADOR prins în fapt imediat după ce a ieșit de la Survivor! Cu ce femeie celebră a fost văzut
Jador a fost eliminat acum o săptămână din competiția Survivor România din cauza unei accidentări. El și-a făcut de cap imediat ce a plecat acasă. Vezi cu cine!
Revenit în țară, Jador s-a întors la obiceiurile lui vechi. Artistul s-a filmat cu Reea, una dintre cele mai în vogă vloggeriță de la noi, în timpul unei petrecere pe cinste: „Vă pupăm”, scrie lângă video-ul publicat pe Tik Tok.
În imagini mai apar pe fundal, dacă este să ne uităm atent, și alte vedete din lumea manelelor cum ar fi Tzancă Uraganu sau Bogdan Mocanu, unii dintre cei mai buni prieteni ai lui Jador.
Tina, Reea și Tzancă Uraganu s-au împăcat
Tot din imagini se poate înțelege cu Tzanca Uraganu s-a împăcat cu cele două vloggerițe, cărora le-a aruncat cuvinte grele. Manelistul le-a acuzat pe rețelele sociale că au practicat videochatul, iar la rândul lor, cele două surori i-au adus acuzații grave.
Apoi, Reea și Tina au susținut că Tzanca Uraganu își agresează soția, că nu se îngrijește de copilul pe care îl are și că, de fapt, totul este o răzbunare a femeii cu care manelistul ar fi căsătorit legal.
„Tzancă Uraganu a fost condiționat de Mădălina Miu, cu o seară înainte de Crăciun a bătut cu picioarele și cu pumnii în ușă să îl primească înapoi…
I-a spus că îl va primi înapoi dacă se va răzbuna pe noi, pentru că femeia are ceva cu noi, și dacă va posta chestii urâte pe internet, potrivit cancanc.ro
Ceea ce Tznacă a și început să facă. Ideea este că Tzancă nu știe că noi urmează să postam un clip în care Lambada (fosta soție a lui Tzanca Uraganul, n. red.) este desfigurată la față, acum trei săptămâni, când eu și Tina am avut grijă de Lambada, pentru că ea a stat numai pe perfuzii ”, au explicat cele două vloggerițe, la acea vreme.
Nu rata: Surpriză pentru fanii lui Jador! Artistul este pregătit să se căsătorească: „Moroșanu o să fie nașul meu”