BOMBA! Cine primește toți banii lui Petrică Mâțu Stoian! Susorile și impersarul nu primesc niciun LEU

BOMBA! Cine primește toți banii lui Petrică Mâțu Stoian! Susorile și impersarul nu primesc niciun LEU

 Petrică Mâțu Stoian a lăsat în urma sa o avere imensă. Mai mult decât atât, artistul era divorțat și nu a avut copii.

Lovitură de teatru în lupta pentru averea lui Petrică Mâţu Stoian. În acest moment, banii artistului sunt blocați într-un cont până când se va lămuri cine este moștenitorul legal. De asemenea, piesele sale ar putea genera zeci de mii de lei pe an chiar şi după moarte, datorită difuzărilor pe care le are la radio, la televiziune sau pe internet.

Petrică Mîțu Stoian a avut un contract de colectare a drepturilor de autor cu CREDIDAM, un organism autorizat de ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor) să strângă aceste sume de la difuzori și să-i returneze artiștilor. Banii vor ajunge la stat, până la desemnarea unui moştenitor legal.

În acest moment, o parte din bucurile lui Petrică Mâţu Stoian nu apar trecute pe numele său, ci al unor personaje din anturajul artistului. Averea include imobile, mașini, conturi bancare, dar și banii din drepturile de autor.  De altfel, şi scandalul dintre impresarul Doru Gușman și surorile lui Petrică Mâţu Stoian a pornit de la avere. Impresarul ar fi pus pe numele său bunuri de valoare pe care cântărețul le-a deținut în timpul vieții lui. „În ianuarie urma să fie operația pe inimă, o operație grea și a zis că am să las treburile clare că ferească Dumnezeu vor veni hienele alea pe tine și uite că au venit, a avut dreptate”, a spus Doru Gușman.

„Casa de la țară ar fi tot la familie, noi voiam să îi facem casă memorială. Am aflat ceva acum, nu știu exact dacă e real, vom vedea. Casa aceea ar fi și aceea jumătate-jumătate. Nu sunt sigură, dar se zice că nici casa de la Craiova și nici cea de la țară nu era a lui Petrică, totul ar fi fost pus pe firmă”, a declarat una dintre surorile artistului, pentru România TV.

„Se află în posesia familiei actul asupra casei de la țară. Este proprietatea defunctului și urmează să fie dezbătută succesiunea. Iar cu privire la celelalte acte, a început notarul să solicite de la autorități actele pentru fiecare bun în parte”, a precizat avocata familiei artistului, Carmen Obârșanu, la Antena 3, potrivit ziareonline.ro.

Comenteaza