Anunțul momentului. Cine sunt românii cărora le este interzisă imunizarea cu vaccinul AstraZeneca

Anunțul momentului. Cine sunt românii cărora le este interzisă imunizarea cu vaccinul AstraZeneca

România așteaptă cu nerăbdare primirea a 800.000 de doze din vaccinul AstraZeneca, vaccin lăudat de diferiți medici.

În ciuda avantajelor pe care le are, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, atrage atenția asupra interdicțiilor pe care acest ser le are în cazul unei categorii de persoane.

În scurt timp, țara noastră se va alătura țărilor care își vaccinează populația cu serul de la AstaZeneca, ținând cont de contraindicațiile pe care acesta le are asupra persoanelor de peste 55 de ani.

Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat că în cursul acestei săptămâni va fi luată decizia finală cu privire la modul și categoriile de persoane care sunt apte să primească acest tip de vaccin.

„Foarte probabil, vaccinul de la AstraZeneca va avea această indicaţie pe grupă de vârstă de la 18 la 55 de ani. În cursul acestei săptămâni, aşa cum am anunţat, va fi luată această decizie, în urma consultărilor cu comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii şi din Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale”, a declarat coorndonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Medicul militar a vorbit și despre trendul vaccinării persoanelor neprogramate pe platformă. Acesta încurajează varianta menționată, în cazul în care mai rămân doze nefolosite, spre deosebire de varianta de a arunca acele doze rămase.

În cadrul unei intervenții la B1TV, Valeriu Gheorghiță a vorbit despre abordarea care și-ar dori să fie adoptată de către toate centrele de vaccinare. Medicul susține că este de preferat întotdeauna să fie găsită metodele prin care dozele de vaccine să nu fie irosite.

”Sunt situaţii şi există instrucţiuni în acest sens. Pentru a elimina sau a reduce la minim irosirea dozelor, să se vaccineze persoanele care sunt, evident, eligibile în primul rând, fie din ziua respectivă, fie din următoarele zile programate. Sau, atunci când nu vin persoane din zilele următoare care au programare, să încercăm să identificăm persoane care se regăsesc în aceeaşi etapă a strategiei.

Totuşi, dacă am făcut toate demersurile de a identifica şi nu regăsim aceste persoane, eu, între a arunca nişte doze şi a vaccina până la urmă persoane care odată ce sunt vaccinate sunt persoane protejate, aş alege, ca medic, pe bună dreptate, să vaccinez o persoană, în loc să arunc acea doză.

Cred că, din acest punct de vedere, alegerea este foarte uşoară pentru oricine este pus ipotetic în această situaţie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, potrivit sursei menționate mai sus.

Comenteaza