Un bărbat a ucis o persoană pe care a întâlnit-o pe o aplicație de dating. Victima dispăruse de aproape un an

Un bărbat a ucis o persoană pe care a întâlnit-o pe o aplicație de dating. Victima dispăruse de aproape un an
| Foto: observatornews.ro

Bărbatul din Germania este acuzat de acte de canibalism. El ar fi ucis un alt bărbat pe care l-ar fi întâlnit pe o aplicaţie de dating.
 

Procurorii din Germania au deschis un dosar pe numele bărbatului acuzat, după ce în urmă cu aproape un an a cunoscut prin intermediul unei aplicaţii de dating un alt bărbat, cu doi ani mai mare, pe care l-ar fi ucis în apartamentul său din Berlin, după care ar fi muşcat bucăţi din acesta, transmite Le Figaro. Bărbatul, de meserie profesor, este acuzat de omucidere prin ademenire sexuală, circumstanţele fiind grave.

Corpul bărbatului a fost găsit tranşat în toamna anului trecut după ce câţiva localnici au descoperit oase umane fără carne într-un parc din nordul capitalei germane. Ancheta a stabilit în acel moment că rămăşiţele aparţin unui bărbat care fusese dat dispărut.

Analizând telefonul victimei, anchetatorii au reuşit să identifice un şofer de taxi care îl transportase pe bărbat în acea noapte la casa acuzatului. Poliţia a găsit apoi urme de sânge, dar şi alte părţi din corpul bărbatului alături de obiecte de tăiat, printre care şi un fierăstrău pentru oase, ascunse în apartamentul profesorului.

Anchetatorii sunt de părere că bărbatul ucis ar fi mers în vizită la agresor, după ce s-au cunoscut pe o aplicaţie destinată întâlnirilor. Imediat după, bărbatul în vârstă de 43 de ani şi-a omorât musafirul, pe care apoi l-a tranşat, muşcând in final bucăţi din el.

Potrivit presei germane, acuzatul este profesor de matematică şi fizică şi predă la o şcoală din regiunea Pankow, în nord-estul capitalei.

Presupusa victimă, un muncitor în construcţii în vârstă de 43 de ani, fusese dat dispărut încă de la începutul lunii septembrie.

Cazul aminteşte de episodul Detlev Gunzel, un fost comisar găsit vinovat că a ucis şi măcelărit, un bărbat pe care l-a întâlnit pe un site de antropofagi.

Un alt caz care a împietrit Germania la începutul anilor 2000 este cel al lui Armin Meiwes, porcelit "canibalul din Rotenburg", condamnat la închisoare pe viaţă în 2006 pentru omucidere.

Comenteaza