UE amenință că blochează exporturile de vaccin Covid pe fondul deficienţei imense de doze
UE a amenințat că va bloca exporturile de vaccinuri anti-Covid către țări din afara blocului comunitar, cum ar fi Marea Britanie, după ce AstraZeneca a fost acuzată că nu a dat o explicație satisfăcătoare pentru o deficiență imensă a dozelor promise către statele membre.
Noile planuri de distribuție ale companiei farmaceutice AstraZeneca sunt "inacceptabile", consideră UE, după ce compania a informat comisia europeană că vor exista deficiențe semnificative în programul inițial.
UE urmează să primească 100 de milioane de doze în primul trimestru al acestui an, dar liderii europeni se tem că blocul comunitar nu va primi decât jumătate din acest transport, în ciuda efectuării unor achiziții avansate, înainte de autorizarea vaccinului de către Agenția Europeană pentru Medicamente, scrie observatornews.ro.
Într-o discuţie aprinsă cu directorul executiv al AstraZeneca, Pascal Soriot, președintele comisiei europene, Ursula von der Leyen, a declarat că compania trebuie să respecte obligațiile sale contractuale. EMA este de așteptat să autorizeze vaccinul până la sfârșitul acestei săptămâni.
"Ea a precizat că se așteaptă ca AstraZeneca să respecte acordurile contractuale prevăzute în acordul de cumpărare în avans şi i-a reamintit domnului Soriot că UE a investit sume semnificative tocmai pentru a se asigura că producția este accelerată chiar înainte ca autorizația condiționată de piață să fie eliberată de Agenția Europeană pentru Medicamente"
Oficialii UE au precizat că sunt conştienţo că problemele de producție pot apărea, dar se așteaptă de la compania farmaceutică să găsească soluții și să exploateze toate flexibilitățile posibile pentru a livra rapid.
Comisarul UE pentru sănătate, Stella Kyriakides, a făcut o declarație televizată pentru a-și exprima frustrarea față de comportamentul companiei, avertizând că răspunsurile oferite până acum nu au fost satisfăcătoare.