Asistentă la ATI, dată afară pentru că avea cont de OnlyFans! Femeia câștiga mii de euro din poze pentru adulți

Asistentă la ATI, dată afară pentru că avea cont de OnlyFans! Femeia câștiga mii de euro din poze pentru adulți
| Foto: ziareonline.ro

Allie Rae, o asistentă medicală de 37 de ani, care lucra pe secția ATI a unui spital din Boston, a rămas fără job. Șefii ei au descoperit că are cont pe OnlyFans.

Potrivit celor de la New York Post, femeia a lucrat aproximativ 14 ore zilnic în timpul pandemiei și a luptat împotriva COVID-19, însă unii dintre pacienții pe care i-a îngrijit au afirmat că au văzut-o pe celebra platformă destinată adulților și, mai mult decât atât, au făcut mai multe plângeri pe care le-au predat conducerii spitalului.

Mamă a trei copii, Allie Rae a fost concediată, însă pare că acest lucru nu a afectat-o prea tare, deoarece salariul ei era mult mai mic decât sumele pe care le câștigă din vânzarea de poze interzise minorilor.

“Am încărcat două fotografii pe contul OnlyFans. Și în următoarele două săptămâni am avut tot mai mulți adepți, fără să fiu activă deloc. În prima lună am câștigat 8.000 de dolari, o nebunie!

Ca asistentă medicală aveam un salariu mai mic. Sunt o femeie educată, o mamă devotată, foarte loială soțului meu. Nu cred că ar trebui să fiu stigmatizată”, a spus fosta asistentă medicală, care lucra în spital de 10 ani. 

Jurnaliștii americani mai notează că Allie Rae câștigă în prezent peste 200.000 de dolari lunar din OnlyFans, acolo unde este urmărită de peste 65.000 de persoane, potrivit ziareonline.ro.

Comenteaza