Veste bună pentru români! Cu cât vor crește salariile și pensiile în anul 2023

Veste bună pentru români! Cu cât vor crește salariile și pensiile în anul 2023

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a dezvăluit în cadrul unei ședințe de Guvern cu cât vor crește pensiile și salariille în anul 2023.

Ministrul Finanțelor a vorbit la finalul ședinței de Guvern de joi seara despre mărirea pensiilor. Potrivit oficialului, din anul 2023, pensiile nu vor putea crește cu 15%, respectiv cu indicele inflației. Pe de altă parte, procentul cu care ar putea crește este de 5%. 

„Noi avem prognoza de vară, acum vedem cum va arăta prognoza de toamnă. Și pe de altă parte, există celelalte priorități pe care statul trebuie să și le păstreze – avem de implementat PNRR, avem de făcut investiții, avem partea de asigurare a contribuțiilor pentru educație, sănătate, apărare”, a declarat Adrian Câciu la finalul ședinței de Guvern.

După cum a declarat ministrul Finanțelor, abia de luna viitoare este posibil să fie stabilită o decizie în cazul pensiilor românilor pentru 2023. 

„Va fi acest dialog cu toată economia şi va rezulta un punct de înţelegere. Evident te duci la o negociere cu propuneri, aşteptăm să vedem care vor fi ghidajele, după discuţia din coaliţie, şi după aceea va începe negocierea cu mediul de afaceri.

Trebuie ţinut cont de faptul că şi salariaţii se confruntă, până la urmă, cu greutăţi. De asemenea, trebuie să fim conştienţi de faptul că şi antreprenorii se confruntă cu greutăţi. Trebuie totul pus în balanţă. Lucrurile vor fi gestionate şi cred că într-o lună de zile, veţi vedea elementele care fac parte, până la urmă, din strategia fiscal-bugetară de anul viitor”, a precizat Adrian Câciu, potrivit cancan.ro.

 

Comenteaza