Intră în vigoare pe 1 aprilie! Legea pe care toată România o aștepta. Au anunțat chiar acum

Intră în vigoare pe 1 aprilie! Legea pe care toată România o aștepta. Au anunțat chiar acum

Noua Ordonanță de Urgență care vizează plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pe o perioadă de un an este analizată de oficialii români.

Așadar, președintele comisiei, Istvan-Lorant Antal, a spus la o dezbatere despre criza energetică, organizată de DC News, că ordonanța are în vedere „toate experienţele şi statisticile, nelămuririle, lucrurile care nu au funcţionat bine în ultimele luni”.

„Urmează să dăm raport pe acest proiect de aprobare a ordonanţei de urgenţă. Această ordonanţă de urgenţă are în vedere toate experienţele şi statisticile, nelămuririle, lucrurile care nu au funcţionat bine în ultimele luni, parcurgând din celelalte două ordonanţe de urgenţă 118 şi ordonanţa de urgenţă 3. Cred cu tărie că această nouă ordonanţă a îmbunătăţit şi vine în ajutorul industriei”, a declarat Istvan-Lorant Antal.

De asemenea, acesta a spus și că mai sunt „mici neclarităţi unde se doreşte a se face intervenţii”. Totuși, consumatorul casnic, IMM-urile şi industria vor fi ajutaţi şi susţinuţi în această criză energetică pe următoarea perioadă de 12 luni, spune președintele comisiei.

La discuții a participat și George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei. Acesta este de părere că diversificarea surselor de aprovizionare atât cu gaze naturale, cât şi cu energie electrică pot contribui la asigurarea siguranţei sistemului energetic naţional.

„Mă refer la gazele naturale, la demersurile pe care ministrul Virgil Popescu le-a făcut în ultima perioadă, în aşa fel încât să încercăm reducerea dependenţei de gazele ruseşti într-o măsură cât mai mare”, a spus George Niculescu.

Totodată, secretarul de stat a punctat că țara noastră „nu-şi mai permite să rateze această şansă”.

„Cred că România nu-şi mai permite să rateze această şansă. Fondul de Modernizare ne va permite investiţii masive în acest sector”, a conchis secretarul de stat în Ministerul Energiei.

Amintim că autoritățile au aprobat recent o nouă ordonanţă de urgenţă pentru plafonarea tarifelor pentru consumatorii finali. Astfel, actul normativ impune noi plafoane de preţ pentru consumatori, respectiv 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar mai mic sau egal cu 100 de kWh şi 0,8 lei/kWh pentru un consum mediu lunar cuprins între 100 şi 300 kWh, pentru energie electrică.

În cazul gazelor naturale, preţul maxim este de 0,31 lei/kWk, indiferent de cantitatea consumată, potrivit capital.ro.

Comenteaza