Vaccinarea anti-COVID ar putea să nu mai fie gratuită. Anunț oficial: „E vorba de sănătatea fiecăruia”

Vaccinarea anti-COVID ar putea să nu mai fie gratuită. Anunț oficial: „E vorba de sănătatea fiecăruia”
| Foto: zcj.ro

Ludovic Orban a declarat că în curând vaccinarea ar putea să nu mai fie gratuită. Până acum, milioane de români au beneficiat de vaccin fără să scoată un leu din buzunar.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, în urmă cu puțin timp, în cadrul unei conferințe de presă de la Pitești, că „într-un viitor oarecare” vaccinarea anti-COVID nu va mai fi gratuită, ci se va merge pe același principiu ca în cazul vaccinării contra gripei.

Astfel, în viitor, doar persoanele din categoria vulnerabilă va mai beneficia de ser împotriva virusului SARS-CoV-2, iar ceilalți cetățeni vor trebui să achite vaccinul.  

„Noi organizăm vaccinarea gratuită, statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situaţie excepţională. Dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp până ajungem la o imunizare de grup. Dar, până la urmă se va merge pe mecanismul de la vaccinarea pentru gripă, în care numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, celelalte categorii de cetăţeni, până la urmă, vor trebui să se vaccineze pe răspunderea lor.

Aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 23 mai a.c., ora 17.00, este următoarea: 54.065 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. 37.623 cu Pfizer, 5.981 cu Moderna, 7.752 cu AstraZeneca și 2.709 cu Johnson&Johnson, potrivit wowbiz.ro.

Comenteaza