HARTA seismică a României. Zonele în care se poate produce oricând un cutremur puternic

HARTA seismică a României. Zonele în care se poate produce oricând un cutremur puternic

Cutremure precum cele din Oltenia au fost puține în România, însă specialiștii spun că există șanse să se mai întâmple.

Vestea rea este că asemenea surprize neplăcute se pot repeta oricând și în alte zone seismice ale țării, din cauza reașezării plăcilor tectonice.

Aflăm detalii de Cosmin Stan și invitatul său, lector dr. Ioan Munteanu, profesor la Facultatea de Geologie a Universității București.

Cosmin Stan: Spuneți-ne de ce este posibil să apară oricând un cutremur, cel puțin la fel de mare precum cel din zona Gorjului, într-una din aceste regiuni (FOTO, jos).

Prof. Ioan Munteanu: ”Aceste regiuni tectonice sau regiuni seismice pe care le știm vin în contextul unei tectonici și unei neotectonici active în care sistemul acesta al Carpaților și nu numai se reorganizează. Asta înseamnă că avem în continuare scurtări, asta înseamnă că avem în continuare deformații. Perioada de revenire sau perioada de incidență, dacă vreți, este mult mai mare, adică mai mare în sensul de distanța între cutremure, semnificativ este mai mare.”

Cosmin Stan: Revenind acum la cutremurul de la Gorj de marți, explicați-ne unde anume și cum s-a produs acest cutremur, ce înseamnă mișcarea aceasta a plăcii carpatice care ar fi produs seismul de marți.

Prof. Ioan Munteanu: ”Ca orice sistem, ca să creez un munte am nevoie să fac o convergență astfel încât 2 plăci care prima oară au fost în subducție ajung să fie una peste alta, și care, bineînțeles, după ce se dau una peste alta continentele se numește coliziune. În tot procesul ăsta de coliziune rezultă după aceea o rearanjare, dacă vrei, gen Himalaya. Da, nu avem nici Himalaya aici, deci nu ne așteptăm la cutremure de stilul celor din Himalaya, însă avem totuși o rearanjare.

Ce au reușit colegii de la INFP să calculeze este că aceste cutremure sunt produse pe sistem de falii normale, ceea ce, bineînțeles, va trebui să rafinăm puțin secțiunea asta cu informațiile mai noi, astfel încât să vedem că de fapt cutremur este generat de o, dacă vreți, oarecum, o relaxare locală, ca să punem mai simplu, în care acum o dăm de fapt o deplasare pe falie normală. Dar, iarăși, nu avem astfel de deplasări suficient de mari astfel încât să și vedem efectele directe la suprafață”, potrivit stirileprotv.ro.

Comenteaza