Anunțul șoc al momentului... a fost găsit MORT.. doliu în toată România

Anunțul șoc al momentului... a fost găsit MORT.. doliu în toată România

Cunoscutul medic, Naum Ciomu, a fost găsit fără suflare, luni dimineața. Anunțul a fost făcut de clinica în cadrul căreia acorda consultaţii.

 În anul 2004, el a secţionat penisul unui bărbat în timpul unei operaţii. Anunțul decesului său a fost făcut luni, de clinica în cadrul căreia acorda consultaţii.

„Începem săptămâna cu o veste trista: Domnul Doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au anunţat, luni, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii Ghencea Medical Center. 

Reprezentanţii clinicii în care medicul acorda consultaţii au apreciat că acesta „a fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experienţă şi memorie monumentală, un coleg minunat”.

„A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg şi mentor. Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, au mai transmis reprezentanţii centrului medical.

Un caz controversat, în care medicul Naum Ciomu este rolul principal, a avut loc în 2004.

Atunci, el a secţionat din greşeală penisul unui bărbat, în timpul unei operaţii. Ulterior, medicul nu a mai putut opera, însă a continuat să acorde consultaţii şi să predea la Universitatea de Medicină din Bucureşti, potrivit stirilekanald.ro.

 

 

Comenteaza