Bătrână de 74 de ani, moartă în urma unui incendiu care i-a mistuit casa. Pompierii i-au găsit trupul carbonizat

Bătrână de 74 de ani, moartă în urma unui incendiu care i-a mistuit casa. Pompierii i-au găsit trupul carbonizat
| Foto: observatornews.ro

O bătrână de 74 de ani a murit în urma unui incendiu care i-a mistuit casa din satul Tămaşu, comuna Dealu, judeţul Harghita.

Vecinii care au văzut flăcările au alertat de urgenţă forţele de ordine, astfel că autorităţile locale au intervenit la faţa locului cu trei echipaje de pompieri de la Detaşamentul din Odorheiu Secuiesc, două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Când au ajuns la faţa locului, pompierii au observat că locuinţa bătrânei ardea în totalitate pe o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi.

Cum vecinii i-au informat pe pompieri că, foarte probabil, bătrâna nu a reuşit să se autoevacueze, pompierii au demarat acţiunea pe două planuri, stingerea incendiului şi, în paralel, căutarea bătrânei.

Din păcate, trupul bătrânei a fost găsit carbonizat, astfel că medicii nu au mai putut să o salveze.

La faţa locului s-a demarat o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza