Durere mare în familia lui Adi Minune. Soția artistului a făcut AVC

Durere mare în familia lui Adi Minune. Soția artistului a făcut AVC

În urmă cu doi ani, soția lui Adrian Minune, Cati Simionescu, a suferit atunci un AVC, care din fericire, nu a dus la o tragedie.

Acum toată familia este bine și sănătoasă, dar privind în urmă, Karmen spune că încă-și aduce aminte cu groază de acele clipe.

Artista mărturisește că ea a jucat un rol foarte important în destinul mamei sale și pentru întreaga familie, fiind cea care a fost stâlpul casei.

Karmen declară că, deși se simțea copleșită, îndurerată și speriată, a reușit să țină moralul sus tuturor și să ia cea mai bună decizie pentru cea care a adus-o pe lume.

”A fost foarte complicat pentru mine. Eu a trebuit să țin moralul familiei și să fiu puternică. Am descoperit cea mai sensibilă latură a tatei, iar aceea e mama.

Tata era foarte sărac în cuvinte, a fost redus la tăcere pentru că echilibrul familiei noastre este mama. Ea ține casa, ea ne ține pe noi, ea are grijă de tot ce înseamnă familie. Într-o situație de genul ăsta, îți faci scenarii: ce s-ar întâmpla cu noi, cu copiii, cu toți. Eu am încercat pe cât posibil să le țin moralul tuturor și să fiu cât mai puternică, am fost cea care a luat decizii, eu am zis: „Gata, mergem în Turcia, nu mai stăm aici!, și tot eu am decis care este doctorul cel mai bun pentru mama.

A fost foarte greu. Eu sunt foarte sensibilă, dar nu mi-am permis să plâng nicio secundă până când nu am văzut că mama este bine. După ce a fost bine, m-am luat în brațe cu fratele meu și am început să plâng rău de tot. Abia atunci am zis: „Gata, s-a terminat, nu pot să cred că am scăpat!. Mi-am împietrit inima ca să pot să trec peste asta cu bine”, a spus Karmen, conform Viva.

Comenteaza