Datorie uriașă acumulată de Florin Salam, după ce s-a îmbolnăvit și nu a mai putut să cânte
Internat de urgență într-o clinică din Austria din cauza unor probleme grave de sănătate, Florin Salam a acumulat o datorie uriașă la sistemul medical austriac.
Florin Salam a ajuns, în ultimele luni, ținta mai multor atacuri venite din partea liderilor unor clanuri din toată țara, după ce nu s-a prezentat la nunți și botezuri pentru care oamenii plătiseră cu mult timp înainte. Situația tensionată a culminat după ce, recent, interpretul de muzică de petrecere a anunțat, pe un site de socializare, că este internat în străinătate. Mai mult, acesta a atașat și o fotografie tulburătoare, în care zăcea, cu ochii închiși, pe un pat de spital, într-un salon de lux.
Totodată, printr-un mesaj text, acesta anunța că cei care au plătit arvună pentru a-l avea la evenimentele importante din viața lor, vor fi despăgubiți. Surse din anturajul artistului au povestit, pentru Spynews, că, după ce s-a simțit mai bine, acesta a părăsit clinica, a luat un avion și a revenit în țară. Manelistul nu ar avea, însă, bani suficienți, pentru a returna toate datoriile.
Ca urmare, acesta ar fi căutat o persoană dispusă să-i dea, împrumut, nu mai puțin de un milion de euro! Sursele citate au precizat că acesta ar fi contactat deja mai mulți oameni de afaceri apropiați fenomenului muzical din care face parte Salam și ar exista discuții avansate cu privire la eventualele proprietăți pe care artistul le poate pune gaj, potrivit spynews.ro.