Cele trei zodii care-și găsesc iubirea târziu în viață. Nativii se vor căsători după 40 de ani

Cele trei zodii care-și găsesc iubirea târziu în viață. Nativii se vor căsători după 40 de ani

Trei nativi din zodiac ies în evidență cu reținerea lor în a-și asuma angajamente, astfel că se vor căsători târziu.

Desigur, sunt niște trăsături specifice anumitor nativi, nu generalizăm și nu uităm că astrele predispun, oamenii decid.

Cel mai sigur este atunci când un specialist îți analizează harta astrală personală. Însă tot astrologii au făcut un top al nativilor care sunt cel mai greu de dus la starea civilă.

Harta astrală poate da și o estimare a perioadei în care ești cel mai aproape de o căsătorie. Potrivit lui Emily Newman, astroloagă și clarvăzătoare din SUA, există trei zodii predispuse la a se căsători târziu în viață, peste 40 de ani.

Berbec

Acest semn de foc are tendința de a se îndrăgosti foarte repede și de a se lăsa purtat de val. Cumva, încă de la începutul relației trece rapid prin toate fazele, pasiune, lună de miere, vâltoare. Ai crede că sunt așa de îndrăgostiți, de ai putea să-i duci la altar. Emily Newman atenționează că nici vorbă de așa ceva! ”Berbecul adoră să-și ia singur deciziile, nimeni nu-i poate impune ceva. Nu se grăbește, vrea să găsească partenerul/partenera perfect(ă). Acesta este, de fapt, principalul motiv pentru care se căsătorește târziu în viață. Atât așteaptă perfectul, încât riscă să nu mai găsească nimic. Sau poate renunța la cineva foarte compatibil, doar gândindu-se că ar putea exista cineva și mai bun pentru el. Simte adesea că partenerul său vrea să-i fure libertatea. De aceea, Berbecul se va distra mereu. Primul semn al zodiacului mai este văzut și ca un copilaș al zodiacului. Înainte de a se gândi la căsătorie, e nevoie să se maturizeze, să înceteze să se poarte ca un copil.”, spune astroloaga Newman.

Gemeni 

Au reputația de crai. Cu toate acestea, se implică serios în relațiile lor. Dar până la un punct, să nu aduci vorba de căsătorie. Mariajul este pentru ei o închisoare. Gemenii sunt foarte sociabili și au nevoie de interacțiunea cu alții/altele ca de aer, elementul care îi și guvernează.

Sunt atâtea posibilități în Univers! 8 miliarde de oameni pe Pământ. Cum să se rezume ei doar la o persoană? Și dacă te-ai căsătorit deja cu un Geamăn, fii pregătit(ă) și așteaptă-te la infidelități, sunt celebri pentru asta. Și pentru duplicitatea lor. Te vor minți cu zâmbetul pe buze. Așa că dacă nu vrei să suferi, mai bine stai liniștit(ă) și nu îi zori cu căsătoria.

Vărsător

Este un spirit liber, care nu se încrede prea des în oameni. Adevărul e că suflă și în iaurt, după ce a cunoscut câțiva. Deși pare detașat, este un sensibil care nu mai vrea să sufere. Iar iubirea e suferință. Căsătoria, ce să mai zicem? Un adevărat supliciu.

Este semnul de aer cel mai predispus la a îmbătrâni singur. Fiindcă e artist, e visător, iar iubirea ideală e doar cea pe care o plăsmuiește mintea sa. Este o zodie inteligentă, intuitivă, empatică, dar distantă. Greu vei face un Vărsător să te iubească sincer, complet. Și pentru asta tu va trebui să faci efortul, să-i demonstrezi că ești vrednic de iubirea sa. De căsătorie, ce să mai zicem? Mai răruț, că-i mai drăguț.

sursă: adevărul.ro.

Comenteaza