Tragedie! O fată de doar 18 ani s-a sinucis din dragoste. S-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc

Tragedie! O fată de doar 18 ani s-a sinucis din dragoste. S-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc
| Foto: stirilekanald.ro

Yasmin, o tânără de 18 ani, din Galați,  s-a aruncat în gol, de la etajul cinci al unui bloc, din cauză că suferea din dragoste.

Tânăra a așteptat  să facă 18 ani, apoi le-a mărturisit părinților că vrea să trăiască departe de casă alături de iubitul său. Familia copilei este îngenuncheată de durere și spun că vinovat pentru această tragedie este un băiat care ar fi atras-o prin metoda loverboy.

Yasmin a plecat zilele trecută de acasă, alături de o adolescentă minoră. Cele au plecat din Galați spre București. Tinerele locuiau într-un apartament situat în Capitală, la etajul al cincilea.

Părinții fetei au declarat că în spatele tragediei ar sta un individ care a cucerit-o prin metoda „loverboy". După toate acuzațiile pe care le-a făcut familia fetei, tânărul a mărturisit că nu este vinovat pentru moartea ei.

Iubitul lui Yasmin neagă acuzațiile aduse. Tânăra a mai plecat și în trecut de acasă. Cu ceva timp în urmă, părinții i-au dat de urmă rapid și au adus-o acasă, în siguranță.

Yasmin s-a aruncat în gol, de la balconul unui apartament situat la etajul cinci. Nu a mai avut nicio șansă la viață, iar medicii ajunși de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva și au declarat decesul. 

Mama fetei a transmis că tânăra a asigurat-o că este în afara oricărui pericol și că se simte bine, înainte de tragedie. Părinții cred că tânăra și prietena ei ar fi căzut victime ale traficului de persoane.

„Avea toată viața, abia împlinise 18 ani... Mi-a zis că este bine, mami! Mă asigura că este bine și să stau liniștită, să stăm liniștiți, că ea a ales să fie cu iubirea ei...”, a povestit mama fetei, conform aceleiași surse.

Iubitul adolescentei a declarat că s-au certat în ultima vreme și că prietena lui Yasmin a fost cea care l-a anunțat despre tragedie. Tatăl fetei a povestit că a aflat lucruri urâte despre iubitul fiicei sale, de-a lungul timpului.

„Ne-am certat toată ziua și nu i-am răspuns la mesaj și seara... Ne-am certat iar și a zis că pleacă. Și am lăsat-o să plece. Și m-a sunat o fată, o prietenă de-a ei să îmi spună ce s-a întâmplat...”, a mărturisit tânărul, potrivit stirilekanald.ro.

Comenteaza