Reacția jurnalistului Roman Protasevici când a coborât din avionul deturnat: "Aici mă aşteaptă pedeapsa cu moartea"

Reacția jurnalistului Roman Protasevici când a coborât din avionul deturnat: "Aici mă aşteaptă pedeapsa cu moartea"
| Foto: observatornews.ro

Un avion cu peste 170 de pasageri care a decolat de la Atena şi se îndrepta către capitala Lituaniei, a fost deturnat din cauza unei alarme de bombă. 

Şi-a făcut apariţia şi o aeronavă belarusă de luptă Mig-29 care a escortat aparatul până pe aeroportul din Minsk. Aici, înaintea geniştilor care urmau să caute eventuala bombă, au urcat la bord poliţiştii care au reţinut un pasager: ziaristul belarus exilat Roman Protasevici.

Reporter: Era speriat?
Pasager: Foarte speriat. M-am uitat chiar în ochii lui şi era foarte trist.

"Aici mă aşteaptă pedeapsa cu moartea", a spus Protasevici, înainte de a coborî din avion. Anul trecut, jurnalistul de 26 de ani exilat în Polonia a relatat pe larg despre manifestaţiile împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko. Regimul lui Lukaşenko îl acuză pe Protasevici că a şi coordonat acele proteste.

Președintele Alexandr Lukaşenko a creat, de unul singur, un scandal internaţional şi a folosit aviaţia militară împotriva unor cetăţeni paşnici, belaruşi şi europeni, numai cu scopul de a pedepsi o singură persoană.

Avionul a decolat abia după şapte ore. Pe lângă Protasevici, au rămas la Minsk logodnica sa şi alţi patru pasageri despre care nu se mai ştie nimic. Pe aeroportul din Vilnius, pasagerii au fost întâmpinaţi de premierul Lituaniei dar şi de protestatari cu pancarte pe care scria "Unde este Roman?".

Preşedinta Comisiei Europene şi premierul polonez califică incidentul drept o "deturnare" iar preşedintele Lituaniei a vorbit chiar de "terorism de stat".

Secretarul de stat american a cerut eliberarea imediată a ziaristului, la fel ca numeroşi lideri şi miniştri europeni. Şi ministerul român de externe condamnă incidentul şi l-a convocat astăzi pe ambasadorul Belarusului pentru a-i comunica acest lucru.

Și NATO a reacționat în scandalul avionului deturnat. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jen Stoltenberg, a cerut o anchetă internaţională privind incidentul "serios și periculos".

"Este un incident grav şi periculos, care necesită o anchetă internaţională. Belarusul trebuie să garanteze întoarcerea în securitate a echipajului şi a tuturor pasagerilor la Vilnius, destinaţia iniţială a zborului", a scris duminică pe Twitter Jens Stoltenberg, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza