Accident mortal. Un pieton a fost spulberat de un șofer vitezoman. Ce greșeală a făcut victima

Accident mortal. Un pieton a fost spulberat de un șofer vitezoman. Ce greșeală a făcut victima
| Foto: playtech.ro

Neatenția provoacă adevărate tragedii în fiecare zi. În urmă cu puțin timp, un bărbat a fost accidentat mortal în județul Neamț, în localitatea Crăcăoani.

 La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale care au fost nevoite să constate decesul.

O tragedie fără margini a avut loc în Neamț, acolo unde un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost lovit mortal de un șofer de 30 de ani. Potrivit primelor informații, victima ar fi traversat printr-un loc nepermis, fără să se asigure.

Din păcate, asemenea accidente au loc în fiecare zi, motiv pentru care autoritățile trag un semnal de alarmă și recomandă mai multă prudență.

La fața locului a intervenit un echipaj medicale care nu a putut decât să constate decesul, bărbatul neprezentând semne vitale.

„Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a reieşit că, în timp ce un bărbat de 30 de ani, din Răuceşti, conducea un autoturism pe DN 15C, în localitatea Crăcăoani, pe direcţia Târgu Neamţ – Piatra-Neamţ, a surprins şi accidentat un bărbat de 66 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără a se asigura.

La faţa locului s-a prezentat un echipaj medical care a constatat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, potrivit playtech.ro.

Tot în cursul zilei de astăzi a avut loc un accident grav pe strada Severinului din Craiova, acolo unde doi pietoni au fost loviți pe trecerea de pietoni de către un șofer în vârstă de 19 ani.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale specializate, în timp ce șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest și supus unei anchete. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Un accident înfiorător a avut loc în această dimineață pe DJ 504, în muncipiul Alexandria. Trei persoane au fost transportate la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent.

Printre victime se află o fetiță de șapte ani, mama sa de 35 de ani și șoferul celei de-a doua mașini. În urma impactului, mașina în care se afla femeia împreună cu fiica sa a fost aruncată pe un câmp, fiind nevoie de intervenția echipajelor medicale pentru a fi scoase din autoturism.

Din fericire, niciuna dintre victime nu a fost încarcerată, toate fiind cooperante, dar cu multiple leziuni la nivelul corpului. Victimele au fost preluate de echipajele medicale prezente la fața locului și transportate la UPU din cadrul Spitalului Județean din Alexandria.

Comenteaza