Un nou incident pentru Mirela Vaida pe platourile de filmare. Ce a pățit prezentatoarea TV: ”Nu mai intru”

Un nou incident pentru Mirela Vaida pe platourile de filmare. Ce a pățit prezentatoarea TV: ”Nu mai intru”

Mirela Vaida a avut parte de un nou incident în platourile de filmare ale emisiunii ”Acces Direct”.

Mirela Vaida prezintă de luni până vineri emisiunea ”Acces Direct” și nu puține au fost dățile în care vedeta a avut parte de incidente chiar în direct.

Printr-o astfel de pățanie a trecut și miercuri, 22 decembrie, imediat ce a început emisiunea, iar telespectatorii așteptau ca ea să pășească în platoul de la Antena 1.

De această dată, la poarta de intrare în platou, din cauza unor probleme tehnice, Mirela Vaida a întârziat să-și facă apariția la TV.

Motivația vedetei pentru cele întâmplate, imediat ce a ajuns în fața camerelor de filmat, a fost faptul că și în urmă cu câteva luni, aceleași probleme tehnice au pus-o într-o situație neplăcută. La vremea aceea, vedeta și-a prins piciorul în poarta de intrare în emisiune, lucru care a speriat-o teribil și care a făcut-o să țipe în direct.

Pentru a nu mai ajunge în astfel de situații, Mirela Vaida a spus că a întârziat câteva secunde pentru că nu vrea să se mai grăbească și să aibă parte astfel de alte incidente neplăcute.

”Eu nu mai intru până nu se deschide, eu nu mai intru pe jumătăți de măsură că am mai intrat o dată și știți ce s-a întâmplat”, a spus Mirela Vaida la „Acces Direct”, conform Wowbiz.ro.

Cel mai neplăcut incident prin care a trecut vedeta a fost cel care a avut loc în luna martie a acestui an. Atunci o femeie dezbrăcată și cu un bolovan în mână a intrat în platoul emisiunii, în direct la TV, și a încercat să o lovească pe Vaida. În stare de șoc, vedeta abia a reușit să continue emisiunea.

Iar la o lună distanță de la eveniment, agresoarea artistei a încercat, din nou, să pătrundă în interiorul platoului de la ”Acces Direct”. Doar că a doua oară, ușa a fost închisă la intrare, însă chiar și așa, Mirela Vaida spunea că nu se simte în siguranță.

Pentru faptele sale, Antonela Grigoraș a fost internată la psihiatrie, însă nu a ajuns după gratii. În ciuda faptului că vedeta de la Antena 1 a prezentat probe că agresoarea sa a vrut să o omoare și a amenințat-o în repetate rânduri, procurorii de caz au decis să o pună sub acuzație doar pentru ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional.

„Tot timpul spune că i-am furat banii, ba că-mi ia capul, ba că-mi taie gâtul. Astea sunt amenințări. Chiar nu se sesizează nimeni? Procurorul a întors dosarul și a zis doar pentru distrugere, adică atât, distrugere. A zis că bolovanul nu-mi nimerea mie capul. Cred că procurorul în capul lui zice: ‘Vă victimizați cam mult. Femeia ce a făcut? A intrat și ea și a dat un bolovan. Așa și? V-a nimerit? Nu! Hai, pa, că am altă treabă!’ Nu e reținută nici măcar pentru amenințare, eu am cerut pentru tentativă de omor”, spunea Mirela Vaida la Acces Direct”, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza