Rona Hartner, declarații șocante după tratamentul cu citostatice: „Mi-am cumpărat loc de veci”
Rona Hartner a vorbit despre starea sa de sănătate, după ce a fost diagnosticată cu cancer la plămâni în stadiu patru.
Rona Hartner a trecut în ultimul timp de la extaz la agonie și invers, iar acum a avut prima sa apariție televizată, după ce a fost diagnosticată iar cu cancer.
De data aceasta, vedeta a primit diagnosticul de cancer la plămâni în stadiu patru, motiv pentru care medicii nu au fost deloc optimiști în ceea ce o privește, îndemnând-o chiar să își pregătească sfârșitul.
Însă, surprinzător, acum, artista a apărut în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte.
Și asta pentru că ultimele detalii referitoarea la boala sa au uimit, iar apariția ei a fost una la care nimeni nu se aștepta.
Cu zâmbetul pe buze, debordând de energie, veselă, încrezătoare și numai cu vești bune, așa a apărut pe micul ecran Rona, când a și mărturisit că, în curând, cel mai probabil, va opri tratamentul cu citostatice.
”Acum sunt un pic mai împlinită de la cortizon, dar ăsta e singurul efect secundar pe care-l am, pentru că Dumnezeu a vrut să am un cancer care răspunde extraordinar la ultimul model de citostatice din lume, care este fără niciun efect secundar asupra mea.
Acest tratament este extraordinar și deja în trei săptămâni am trecut de jumătate. Așa este (nr. rezultatul analizelor este foarte bun). Doctorii mă trimiteau la notar să-mi fac testamentul, am fost cu copilul meu, a fost groaznic pentru noi, mi-am cumpărat loc de veci, dar Biserica e forță. Acum sunt vie, deși nu era prevăzut, am fost jumătate paralizată din cauza unei metastaze pe creier.
Ieri am făcut două ore de sport, am mers 7-8 kilometri, am înotat. Pentru că am un tonus excepțional, acest medicament a dat înpoi metastazele, care în mod normal trebuiau să-mi facă criză de epilepsie.
Merg pe panta bună, cred că într-o lună opresc tratamentul, fără să-mi fi pierdut părul, fără să fie avut nimic altceva, doar că nu mai am forță”, a spus Rona Hartner, în cadrul emisiunii prezentată de Cristi Brancu, potrivit wowbiz.ro.