Drama cumplită prin care trece Mirela Vaida: „Am pierdut două sarcini”. Dezvăluirle cutremurătoare din viața personală
Mirela Vaida a pierdut două sarcini înainte să devină mamă pentru prima dată, iar acest lucru a devastat-o.
Mirela Vaida este una dintre cele mai îndrăgite vedete din România. Frumoasa vedetă TV are o carieră de succes în televiziune și în muzică, iar norocul i-a surâs și în viața personală.
Vedeta are trei copii cu soțul său, Alexandru, iar cei mici au fost extrem de doriți.
Din fericire, prezentatoarea TV i-a avut alături de ea pe cei dragi, iar cel mai mare sprijin a venit din partea soțului, care i-a fost lângă în toate momentele grele.
„Am avut noroc de soțul meu. El mi-a zis să cânt muzică de folclor, populară, el mă împinge de la spate.
Am pierdut două sarcini. Aveam deja 32 de ani și eu nu aveam niciun copil. Și mă stresa treaba asta, soțul meu avea 36, era deja timpul să fim părinți”, a povestit Mirela Vaida despre cele mai grele clipe din viața sa.
Vedeta a recunoscut în cadrul unui interviu că a pierdut una dintre sarcini chiar pe scena teatrului la care lucrează, în timpul unei piese.
În momentul în care a rămas însărcinată pentru prima oară și urma să o aducă pe lume pe Carla, s-a temut să le dea vestea cea mare apropiaților.
„Dacă eu pierdusem două sarcini, am spus că nu mai spun până când nu e mare copilul. Am născut-o pe Carla natural, deci doctorița mi-a zis să nu o nasc natural, că am avut probleme, am zis că dacă Dumnezeu mi-a dat copilul eu pot să îl nasc natural. Și am născut, la 33 de ani”, a adăugat Mirela Vaida.
În prezent, Mirela Vaida și soțul ei au trei copii împreună și nu spun nu unui alt copil. Prezentatoarea TV intenționează să își mărească familia, potrivit kfetele.ro.