Este vaccinarea sigură pentru femei gravide? Anunțul oficialilor români despre sarcină, alăptare și fertilitate feminină

Este vaccinarea sigură pentru femei gravide? Anunțul oficialilor români despre sarcină, alăptare și fertilitate feminină
| Foto: Profimedia

Vaccinul anti-Covid nu se recomandă în timpul sarcinii fără consultarea în prealabil a medicului de familie, astfel încât să fie calculate riscurile și beneficiile.

Deși nu s-au evidențiat efecte negative pe modele animale, nu există suficientă experiență în studiile clinice, informează Guvernul României.

Redăm în continuare, integral, informațiile oficiale transmise pe site-ul Guvernului României:

Ca și în cazul multor altor medicamente, în lipsa unor date suplimentare din studiile clinice (includerea unui număr semnificativ de gravide și femei care alăptează în studiu), nu există o recomandare oficială cu privire la administrarea în sarcină și în timpul alăptării, însă acest lucru nu este descurajat atunci când se concluzionează că beneficiile depășesc riscurile.

Sarcina

În acest moment, nu se recomandă ca vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de companiile BioNTech/Pfizer (Comirnaty) și Moderna să fie utilizate în cazul femeilor însărcinate fără consultarea prealabilă a medicului și fără a fi luate în considerare riscurile și beneficiile individuale.

Conform informațiilor puse la dispoziție de către producători, nu există până la acest moment suficientă experiență în studiile clinice pentru a recomanda utilizarea Comirnaty și Moderna în timpul sarcinii, potrivit alephnews.ro.

În studiile pe modele animale nu s-au identificat efecte negative directe sau indirecte asupra embrionului/fătului, motiv pentru care vaccinarea poate fi luată în considerare atunci când beneficiile depășesc riscurile asupra mamei sau fătului (exemplu: personal medical expus SARS-COV-2 sau persoane însărcinate cu afecțiuni preexistente care predispun la evoluție severă a COVID-19).

Alăptarea

Nu există până în prezent studii cu privire la administrarea vaccinurilor Comirnaty și Moderna în cazul femeilor care alăptează și nu se cunoaște până la acest moment dacă vaccinurile sunt excretate în laptele matern, dar poziția Agenției Europene a Medicamentului este că nu sunt așteptate riscuri în legătură cu alăptarea.

Fertilitatea

În ceea ce privește fertilitatea, în studiile pe modele animale nu au fost evidențiate efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra fertilității feminine.


 
Comenteaza