Povestea porumbelului aflat la un pas de a fi eutanasiat pentru că ar fi încălcat măsurile de carantină

Povestea porumbelului aflat la un pas de a fi eutanasiat pentru că ar fi încălcat măsurile de carantină
| Foto: agri.shop

Mass-media australiană a relatat cum Kevin Chelli-Bird, un rezident al celui de-al doilea oraş ca mărime din Australia, a descoperit faimoasa pasăre. 

Inelul pe care „Joe”, aşa poreclit cu referire la noul preşedinte american, îl purta pe gleznă a sugerat că era un porumbel american de curse, relatează Le Figaro.

Emoţia generată de această poveste a fost totuşi rapid calmată de autorităţile australiene. Acesta din urmă a subliniat că „Joe” ar putea constitui „o ameninţare în ceea ce priveşte biosecuritatea” şi că ar putea fi eutanasiat pentru a evita orice risc de răspândire a bolii.

Dar potrivit columbofililor, „Joe” nu ar aparţine unei rase de porumbei crescuţi pentru a concura în cursele din Statele Unite, contrar celor sugerate de inelul său. S-a dovedit că pasărea era un porumbel australian din rasa turcească Tumbler.

„Nu sunt crescuţi pentru a zbura pe distanţe lungi, ci pentru a efectua trucuri în aer. Sunt mai degrabă păsări de spectacol ”, a declarat pentru AFP Lars Scott din asociaţia responsabilă cu salvarea porumbeilor din Melbourne. American Racing Pigeon Association a confirmat această versiune pe Facebook.

"Pasărea purta ceea ce pare a fi o identificare americană - departamentul încă lucrează pentru a-i determina autenticitatea", a spus un purtător de cuvânt al Departamentului Agriculturii.

Anterior, vicepremierul australian Michael McCormack ameninţase. "Dacă Joe a sosit fără să urmeze măsurile noastre stricte de biosecuritate, atunci - săracul Joe, ori te duci acasă sau te confrunţi cu consecinţele", a spus el reporterilor.

Comenteaza