Joe Biden a plâns în timpul unui discurs susținut înainte de a pleca la Washington

Joe Biden a plâns în timpul unui discurs susținut înainte de a pleca la Washington
| Foto: Getty Images

Înainte de a ajunge la Washington, Joe Biden a vizitat un centru al Gărzii Naționale din Delaware, care poartă numele fiului său Beau, mort de cancer, în 2015.

”Știu că sunt vremuri negre, dar este întotdeauna și lumină” a spus Biden, stergându-și lacrimile.

Ajuns la Washington, preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au adus un tribut victimelor răpuse de coronavirus. Ceremonia a avut loc în faţa Memorialului Abraham Lincoln în Washington. Din cauza virusului şi-au pierdut viaţa 400.000 de cetăţeni americani.

Joe Biden, preşedintele ales al SUA: ”Ca să ne vindecăm trebuie să ne amintim. E greu uneori să îţi aminteşti, dar aşa ne vindecăm. E important să facem acest lucru ca naţiune. De asta suntem aici acum între apus şi amurg. Haideţi să aprindem luminile în întuneric în timp ce reflectăm şi ne amintim de cei pe care i-am pierdut.”

Biden i-a mulţumit unei asistente din Michigan, Lori Marie Key, pentru grija pe care le-a purtat-o bolnavilor. Ea cântat „Amazing Grace” în timpul ceremoniei, potrivit alephnews.ro.

Joe Biden a ajuns la Washington în ajunul învestirii sale cu o aeronavă închiriată, spre deosebire de Trump care a venit acum 4 ani cu un avion guvernamental. Biden ar fi luat un tren al companiei feroviare Amtrak, aşa cum făcea când lucra în Senat, însă din motive de securitate a ales să călătorească cu avionul.

Comenteaza