Un tânăr a dispărut după ce a căzut într-un râu. Se căsătorise cu o zi înainte de tragicul eveniment

Un tânăr a dispărut după ce a căzut într-un râu. Se căsătorise cu o zi înainte de tragicul eveniment
| Foto: fanatik.ro

Mihai Laurențiu Beuran a dispărut în râul Jiu. El a plecat împreună cu un grup de prieteni la plimbare, însă bărbatul a alunecat din barcă și din acel moment a fpst de negăsit. 

Mihai se căsătorise cu doar o zi înainte. Soția sa care este însărcinată a făcut un apel pe Facebook pentru cei care îl cunosc.

Doi bărbați de 28 și 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, au plecat să se plimbe cu o barcă pneumatică pe râul Jiu. Inițial au fost patru tineri, dar doi au coborât chiar înainte de tragedie.

Aceștia au plecat din direcția municipiului Târgu Jiu spre orașul Rovinari. Mihai Laurențiu Beuran, de 28 de ani, s-a dezechilibrat însă și a căzut în râul Jiu. Prietenul său nu a putut să-l ajute și l-a văzut doar cum dispare sub apă.

Mihai Laurențiu Beuran se căsătorise cu o zi înaintea tragediei. Soția sa care este însărcinată cere disperată ajutorul prietenilor și a postat un mesaj emoționant pe Facebook. Îi îndeamnă pe cei care îl cunosc să se roage pentru a-l găsi în viață.

 “Vă rog, rugați-vă pentru soțul meu, să îl găsească în viață, din ultimele mele puteri”, a scris soția lui Mihai, pe contul de socializare.

Echipele de salvare au intervenit, dar tânărul nu a fost găsit.

“La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Gorj, care a reușit să-l preia pe bărbatul de 35 de ani, din barca ce rămăsese imobilizată de curenți în zona digului.

În continuare, au fost efectuate căutări în zona adiacentă digului, însă Beuran Mihai Laurențiu nu a mai fost găsit. În momentul în care a căzut din barcă, acesta purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, fără alte elemente de vestimentație”, se arată în comunicatul Poliției Gorj.

De asemenea au fost făcute publice și semnalmentele bărbatului.

“1,65-1,70m înălțime, aproximativ 70-80 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la identificarea tânărului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj, potrivit fanatik.ro

Comenteaza