Carmen Harra, despre o presupusă despărțire dintre Theo Rose și Anghel Damian: "Vor fi probleme"

Carmen Harra, despre o presupusă despărțire dintre Theo Rose și Anghel Damian: "Vor fi probleme"

Carmen Harra a vorbit despre relația dintre Theo Rose și Anghel Damian și despre sarcina artistei.

La auzul acestor vorbe, mama artistei a condamnat-o pe aceasta, iar prezicătoarea i-a dat replica în cadrul unei emisiuni. Carmen Harra se bazează pe studiile sale și mereu a avut dreptate cu cele spuse, în trecut.

În urmă cu puțin timp, vestea că Theo Rose este însărcinată a zguduit showbizul, iar toată lumea a avut ceva de spus. Carmen Harra a declarat în cadrul unui interviu că relația dintre artistă și iubitul ei, Anghel Damian nu va rezista, iar mama sa a reacționat imediat.

Prezicătoarea i-a dat replică acesteia, mai ales că s-a simțit deranjată de cele spuse. Consideră că a vorbit frumos despre artistă, iar ceilalți și-au făcut o părere greșită despre ea și despre specialitatea pe care o are. Carmen Harra a mai vorbit, de-a lungul timpului, și despre alte vedete, iar totul s-a adeverit.

„În primul rând, eu cred că am vorbit foarte frumos despre Theo Rose. Am spus că este frumoasă, talentată, că o să aibă un copil,minunat, nimic rău. Eu fac niște analize, calcule. Lumea și-a creat, de-a lungul timpul, o părere total greșită despre mine și aș vrea să o corectez câteva vorbe. Eu nu sunt prezicătoare, astrolog, eu sunt numerolog, dar eu nu vorbesc fără să știu. Nu vorbesc despre codurile divine fără să știu despre ce este vorba. Eu am făcut multe anticipări de-a lungul anilor. I-am spus Adrianei Bahmuțeanu că va divorța de Prigoană, i-am spus Cristiei Rus că o să aibă trei copii, i-am spus Andreei Marin că va divorța de turc. Iată că am spus niște lucruri care i-au deranjat atunci pe oameni, dar nu m-au atacat să mă facă varză, pentru că știu că eu nu fac aceste afirmații neîntrebată, eu am fost mereu întrebată. În multe cazuri am avut dreptate.”, a declarat Carmen Harra, în cadrul unei emisiuni TV.
 
Carmen Harra: „Nu mai vreau să fiu crucificată”
Carmen Harra a studiat mulți ani pentru a reuși să ajungă la aceste performanțe. Îi dorește artistei tot ce este mai bun, dar calculele pe care le-a făcut ea, se vor adeveri la un moment dat.

Celebra clarvăzătoare susține faptul că face aceste predicții pe fondul unor studii și îi transmite lui Theo Rose să aibă grijă pe viitor și să prevină posibilele conflicte ce pot să apară în relația cu Anghel Damian.

„Eu le doresc la tinerii ăștia doi tot binele din lume, dar nu mai vreau să fiu crucificată, clarvăzătoare, vreau să fiu recunoscută pentru ceea ce sunt eu, după studiile mele și educația mea. Vreau să le spun românilor că eu am scris 10 cărți, nu mă mai marginalizați, diminuați. Predicțiile le fac pentru că am scris niște cărți pe tema asta. Nu vreau să fiu pusă la colț tot timpul. Revenind la Theo Rose, îi doresc tot binele din lume, îmi place, dar eu sunt specialist în relațiile umane, eu am calificativul să analizez relația umană care există între ei și deduc ceea ce iese din comportamentul lor uman că vor fi probleme în această relație, la un moment dat. Nu o spun cu răutate, ci ca să prevenim ceva, să evităm niște lucruri. Ei nu sunt suflete pereche. Ea dacă vrea poate să evite anumite lucruri, să facă să meargă cât mai bine între ei.”, a mai spus aceasta, potrivit spynews.ro.

Comenteaza