Sezonul opt Insula Iubirii se apropie cu pași repezi de marea finală, unde cuplurile se vor revedea și vor decide soarta lor.
În episodul 16 din sezonul 8 al emisiunii „Insula Iubirii”, Cristina și ispita Eric s-au sărutat cu foc, în văzul lumii.
Daiana Prodan a decis că are nevoie să facă o schimbare așa că a ales să își mărească buzele, imediat după încheierea filmărilor „Insula Iubirii”.
Insula Iubirii sezonul opt este în plină desfășurare, iar ispita Marcel, este pe val în rândul mediului online.
Emisiunea prezentată de Radu Vâlcan a ajuns la sezonul cu numărul opt, și a debutat luni, 15 iulie, de la ora 20.30, la Antena 1.