Suma colosală pe care Pescobar a încasat-o în doar patru zile de la deschiderea localului din Cluj!

Suma colosală pe care Pescobar a încasat-o în doar patru zile de la deschiderea localului din Cluj!

Pescobar, patronul lanțului de restaurante „Taverna Racilor” a dezvăluit câți bani a făcut în doar 4 zile de la deschiderea din Cluj.

Pescobar și-a extins afacerea cu fructe de mare și un Cluj, acolo unde a deschis recent un nou local care se pare că a avut un real succes încă de la deschidere.

Clienții și-au făcut deja primele impresii, fiind care mai de care mai diverse, pozitive, dar și mai puțin pozitive. Cu toate acestea, Paul Nicolau nu poate decât să fie pe deplin mulțumit de primele încasări, care nu sunt deloc mici. 

În momentul de față, Pescobar deține 5 restaurante funcționale în țară, 3 în București, încă unul în Timișoara, iar altul, cel mai proaspăt, în Cluj.

Încasările pe care le-a avut la deschiderea celui mai nou local i-au întrecut așteptările și, cum și-a obișnuit clienții cu transparență din toate punctele de vedere, a dezvăluit suma încasată în primele zile de deschidere.

Mai exact, Pescobar a dezvăluit că a încasat peste 900 000 de lei în primele 4 zile, adică circa 191 000 de euro, lucru pe care îl consideră o performanță.

De asemenea, a ținut să precizeze că în continuare costurile sunt pe măsură, având în vedere că în momentul de față plătește cazare pentru peste 50 de angajați veniți din București, potrivit wowbiz.ro.

Comenteaza