Soțul Gabrielei Cristea este în stare gravă! Femeia a chemat ambulanța de urgență la ea acasă
Ambulanța a fost chemată acasă la Gabriela Cristea după ce toată familia s-a îmbolnăvit de Covid.
Familia Gabrielei Cristea trece prin momente grele. După ce prezentatoarea a fost depistată pozitiv cu coronavirus, a urmat soțul ei, Tavi Clonda, alături de cele două fiice, Victoria și Iris.
Cel care a făcut anunțul a fost chiar Tavi Clonda. Soțul Gabrielei Cristea a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook un mesaj îngrijorător prin care a dat de veste că atât el, cât și fetițele cuplului, au fost confirmați cu SARS-COV-2. Drept urmare, toată familia se află în carantină la domiciliu în acest moment.
Tavi Clonda a acuzat, sâmbătă, stări de rău, așa că a sunat la Salvare. Artistul a avut frisoane, febră 37,5 și s-a simțit foarte slăbit.
“Dragilor, suntem în carantină pentru că am ieșit pozitiv la testul Covid! Am primit multe mesaje legate de această situatie, așa că o să vă spunem aici cum s-a întâmplat. Luni Gabriela s-a testat, așa cum face de multă vreme la emisiunea ei, iar testul a fost negativ. Luni după-amiază, Victoria a început să spună că o doare în gât și vorbea răgușit….Nu ne-am panicat, pentru că starea ei generală era ok și a mai trecut prin episoade de laringită ușoară. Un sirop pentru gât și am crezut că rezolvăm.
Miercuri, când Gabriela era în direct la emisiune a simțit că o lasă vocea și că îi ard ușor urechile. Primul ei gând a fost să se testeze și asta a și făcut cum a ajuns acasă. Testul a ieșit negativ, dar chiar și așa am decis să se izoleze de restul casei. Joi, când s-a trezit o dureau mușchii și avea temperatura 38. Am hotărât să meargă la centrul de testare și rezultatul a venit în 5 minute: pozitiv. Eu mi-am făcut singur un test acasă (pentru că nu aveam nici un simptom) și testul a fost negativ. Azi dimineață (n.r. sâmbătă), am acuzat frisoane, slăbiciune și febră 37, 5 și mi-am făcut un nou test care a ieșit pozitiv”, a anunțat Tavi Clonda, pe Instagram, potrivit ciao.ro.