S-a terminat povestea între Gabriela Cristea și Tavi Clonda?! Anunțul făcut de Tavi: "Ne închidem în noi, nu mai comunicăm"

S-a terminat povestea între Gabriela Cristea și Tavi Clonda?! Anunțul făcut de Tavi: "Ne închidem în noi, nu mai comunicăm"
| Foto: ziareonline.ro

Tavi Clonda a vorbit despre căsnicia sa cu Gabriela Cristea, la 7 ani după ce au decis să-și unească viețile.

Tavi Clonda și Gabriela Cristea formează unul dintre cele mai frumoase și mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt căsătoriți de 7 ani ani și au împreună două fetițe superbe: Iris și Victoria.

Chiar dacă pare că au o relație perfectă, lucrurile nu stau tocmai așa. Artistul a declarat recent, în cadrul unui interviu pentru impact.ro, că au existat și momente tensionate în mariajul lor, peste care au reușit să treacă, în cele din urmă.

Tavi Clonda a recunoscut că între el și Gabriela Cristea nu este totul numai lapte și miere. Artistul a povestit că există momente în mariaj când cei doi ajung să nu mai comunice atât de bine și să nu-și mai spună problemele: "Discuții au mai fost, vreo două-trei mai serioase, dar și acelea de moment.

La noi trece totul în două zile. Suntem doi artiști, ne închidem în noi, nu mai comunicăm, iar unul dintre noi trebuie să spargă gheața. Nu ne mai spunem problemele, supărările. Așteptăm ca celălalt să se prindă. Uneori se prinde, uneori nu are timp, alteori trebuie să afle de la celălalt.", a declarat Tavi Clonda, pentru sursa amintită.

Artistul spune că lucrurile au devenit mai complicate de când sunt părinți, astfel că trebuie să fie mai atenți la responsabilitățile pe care le au: "În general, încep când suntem foarte ocupați și stresați cu copiii. Uneori poate porni de la o simplă petrecere sau eveniment. De la faptul că până acum ne ieșeau lucrurile, se legau, fără să le punem cap la cap. Ușor, ușor, totul se schimbă, trebuie organizări mai meticuloase, să notăm diverse chestii, din diverse vacanțe, chiar și în joburi. 

Apar discuții de genul: „Ți-am spus acum câteva zile că avem ședință foto? Păi eu am uitat, și aveam altceva în program”. Deci de la organizare, acesta este un punct mai slab în ceea ce ne privește. Trebuie să ne organizăm mai bine, mai ales că avem și copilașii. Dacă ne facem calendarul frumos, cu calm, nici măcar aceste lucruri minore nu o să mai apară. Am început să ne notăm, dar fiecare separat, dar se mai schimbă programările, întâlnirile, și atunci trebuie să-i transmitem și celuilalt.", a adăugat Tavi Clonda, pentru sursa amintită.

 

Comenteaza