Călin Georgescu, violent cu prima nevastă? S-a aflat adevărul: „Nu l-am votat, n-am nici televizor”

Calificat în „finala” prezidențialelor înainte de a fi anulate, Călin Georgescu era, se pare, violent în tinerețe.
Într-o discuție cu un fost vecin și publicată pe societatea.ro, cea care a divorțat de Georgescu acum 22 de ani, nu neagă nici o clipă faptul că a fost agresată de fostul soț! Dar nici nu confirmă...
După cum scriu cei de la societatea.ro, doamna Daniela Georgescu trăiește de decenii în același cartier. O întâlnire „întâmplătoare” cu un fost vecin care s-a reîntors în cartier a dus la o discuție înregistrată cu camera ascunsă și care ne dezvăluie lucruri importante despre ce fel de persoană este candidatul la președinție, Călin Georgescu, potrivit click.ro.
Femeia spune că nu a mai ținut legătura cu fostul soț și că, mai mult de atât, nici măcar nu are televizor. Și, în plus, nici nu l-a votat!
„Eu sunt o pensionară… Ce treabă am?! Au trecut 20 de ani. Ce, naiba, să mă mai intereseze pe mine? Când pui punct la ceva, ai pus punct. Nu am mai avut de-a face că nu am mai ținut legătura. Eu nu am nici televizor, vă rog să mă credeți. Și la radio stau pe ăla, Magic FM. Eu, oricum, nu am fost nici la vot. Nu mă interesează, nu m-am dus la niciunul”, a spus ea în discuția cu fostul vecin.