Este sărbătoare mare ASTĂZI pentru români! Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă
Credincioșii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, în fiecare an, la data de 14 septembrie.
Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită de Biserica Ortodoxă miercuri, 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.
Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului.
Ziua Crucii se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului și amintește de patimile si moartea Domnului Iisus Hristos.
Înălțarea Sfintei Cruci sau cum se mai spune în popor Ziua Crucii marchează două evenimente importante, și anume: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
De asemenea, Ziua Crucii ne aminteşte de un moment important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.