Calendar Creștin Ortodox 29 iunie 2022. Sărbătoare MARE în calendar. Ce nu ai voie să faci azi

Calendar Creștin Ortodox 29 iunie 2022. Sărbătoare MARE în calendar. Ce nu ai voie să faci azi
| Foto: wowbiz.ro

Biserica Ortodoxă îi cinstenște la data de 29 iunie 2022 pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii penitenciarelor. 

Iată ce nu ai voie să faci în această zi, dar și ce rugăciune e bine să rostești la sărbătoarea cu cruce roșie.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe 29 iunie, după o perioadă de post, care variază în funcție de data Sfintelor Paști.

Sfântul Apostol Petru a fost fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei. Acesta s-a născut în Betsaida Galileeei, iar numele său de iudeu era Simon.

Mântuitorul avea să-l numească Chifa (piatra). Potrivit creștinortodox.ro, după o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, acesta este chemat să devină pescar de oameni.

Petru a mărturisit în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.

Sfântul Apostol a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma. Acesta a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel era din Tarsul Ciliciei și a fost elevul învățatului Gamaliel. Luptând împotriva creştinilor, Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan.

Pe calea Damascului însă i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. 

El se convertește şi primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Apostolul Pavel a avut trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole, regăsite azi în Sfânta Scriptură, notează aceeași sursă citată. El a fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt numiți ocrotitorii sistemului penitenciar din România, deoarece și ei au fost în temniță pentru că L-au mărturisit pe Hristos. Totodată, ei sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, pentru că cei ajunși la închisoare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini, potrivit wowbiz.ro.

CE NU POȚI SĂ FACI AZI

  • În ziua Sfinților Petru și Pavel, este interzis să se facă treburi casnice sau să lucrezi câmpul, altfel vei atrage mânia divină și pedeapsă asupra ta.
  • În ziua Sfinților Petru și Pavel nu trebuie să te speli pe cap, ca să nu încărunțești prematur.
  • Pe 29 iunie nu se coase şi nu se tricotează. Totodată este interzis să se spele rufe sau să se măture gospodăria.
  • Nu se dă nimic cu împrumut în ziua Sfinților Petru și Pavel, ca să nu se lege farmecele de tine.
  • Nu ai voie să te cerți cu nimeni la sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, chiar dacă ai dreptate.
  • La sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel nu ai voie să dormi, altfel vei fi leneș tot anul.
  • Pe 29 iunie nu ai voie să fi trist. Cine nu se veselește în această zi, va fi trist tot anul.
  • Totodată, în ziua Sfinților Petru și Pavel nu ai voie să guști din bucate până nu se termină Sfânta Liturghie.
Comenteaza